Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este în continuare un susținător al mineritului, că promovarea prin lege a exploatării de la Roșia Montană este o dovadă de „lașitate” a Guvernului și că el nu exclude opțiunea de a convoca un referendum pe acest subiect simultan cu europarlamentarele.
Șeful statului a spus, într-un interviu la „Adevărul”, că el este în continuare un susținător al mineritului.
Traian Băsescu a precizat, de asemenea, că aprobarea proiectului exploatării de la Roșia Montană se putea face prin Hotărâre de Guvern. El a adăugat că promovarea acestuia prin lege care să fie adoptată de Parlament este încă o dovadă de „lașitate” a actualului Guvern.
Președintele a mai spus că trebuie deschis un dialog cu societatea pe tema proiectului exploatării de la Roșia Montană, iar el nu exclude posibilitatea de a convoca un referendum național pe această temă, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European din 2014.
„Nu am nicio problemă să declar referendum național pe tema aceasta, dimpotrivă. Dacă Guvernul nu găsește resurse să discute cu societate civilă, îl organizez odată cu europarlamentarele. Îmi mențin punctul de vedere că reluarea mineritului prin extragerea metalelor este o oportunitate pentru România, în acealși timp trebuie văzută soluția prin care să fie împăcată societatea”, a spus Băsescu.
Traian Băsescu l-a criticat pe Victor Ponta pentru faptul că acesta a declarat că în Parlament va vota împotriva proiectului Roșia Montană, arătând că această atitudine este „lașitate”.
„Mi se pare că nu poți să guvernezi așa: domnul Ponta când e prim-ministru semnează exploatarea și peste câteva zile spune mă duc în partea cealaltă și o să votez împotrivă. Asta e lașitate”, a spus Băsescu.
El a mai arătat că nu se poate guverna credibil în acest mod. „Ce spun investitorii că aprobi proiectul Roșia Montană și la câteva zile spui că în Parlament votezi împotrivă? Aceasta este lipsa de curaj de a-ți asuma un proiect în care crezi. O țară nu se poate conduce prin lașitate”, a adăugat Băsescu.