Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seară, că nu crede că legea descentralizării va trece de Curtea Constituțională, pentru că actul normativ contravine conceptului de stat unitar.”O să vă spun cinstit, nu cred că trece de CC această descentralizare”, a spus Băsescu.Potrivit acestuia, modul în care legea este concepută contravine conceptului de stat unitar.PDL a sesizat Curtea Constituțională la finele lunii noiembrie în privința legii descentralizării și a notificat Camerei Deputaților acest demers.Guvernul și-a angajat răspunderea asupra proiectului legii descentralizării, în fața Parlamentului.