Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că nu i-a dat niciun mesaj lui Victor Ponta să transmită la Certeze, așa cum a spus premierul, adăugând că nici nu ar fi putut face acest lucru, după grobianismul arătat de premier în ultimele zile, informează Mediafax.”În timp ce era copios fluierat la Certeze, primul-ministru a simțit nevoia să spună că are de transmis și un mesaj de la mine, crezând că așa se vor opri fluierăturile. Vreau să vă spun că nu i-am dat niciun mesaj să îl transmită. Nici nu aș fi putut să o fac, după grobianismul pe care l-a arătat în aceste zile”, a spus Traian Băsescu.Șeful statului a arătat că nu a fost la Certeze, la sărbătoarea „Sâmbra oilor” pentru că situația din Ucraina a reclamat consultări cu partenerii, în această zi.”Lucrul acesta trebuia făcut la București, nu puteam să îl fac de la Certeze”, a mai declarat Traian Băsescu.





