Președintele Traian Băsescu declară, într-un interviu publicat marți de „România Liberă”, că nu a văzut „niciun act de corupție la vârful” Ministerului de Interne, iar „declarațiile mai mult sau mai puțin inspirate ale chestorului Fătuloiu nu pot fi catalogate ca fapte de corupție”.
În legătură cu faptul că există o serie de suspiciuni, inclusiv prin implicarea membrilor familiei lui Fătuloiu în act de corupție, șeful statului declară: „Una este suspiciunea, alta este corupția demonstrată de judecători și procurori. Nu putem da verdicte, să spunem că s-au înregistrat acte de corupție la vârful Ministerului de Interne. Putem discuta despre un inspector șef județean care consideră că e o binefacere cămătăria”.
De altfel, Traian Băsescu susține că actele de corupție demonstrate nu pot fi aduse ca argument împotriva României.
„Exact acesta a fost motivul pentru care eu am negat o parte din Raportul pe justiție făcut de Comisia Europeană. Adică, vedeam în partea tehnică a documentului succese ale DNA și ale Parchetului General, care pe urmă ne erau întoarse în cap prin probe de corupție în raportul politic. Așa ceva nu se poate accepta, dacă vor mai avea loc arestări în zone importante, ar fi absurd ca Bruxelles-ul să se folosească de ele împotriva noastră, când tocmai aceasta e proba luptei împotriva corupției”, adaugă șeful statului.
Întrebat ce fel de arestări vor avea loc, Traian Băsescu răspunde: „Vorbeam generic, am spus dacă vor fi”.
În legătură cu faptul că „peștii cei mari ai corupției nu au fost prinși”, ci se zbat încă în instanțe, iar el a promis în anul 2004 că va eradica marea corupție, președintele precizează că nu are nici un fel de influență asupra judecătorilor și că în 2004 a spus că luptă împotriva corupției.
Întrebat despre faptul că nu există niciun dosar de înaltă corupție finalizat, Băsescu declară: „Ce poate face președintele în justiție: poate să desemneze procurorul-șef, adjuncții lor. Atât timp cât parchetele au început o luptă susținută împotriva corupției, faptul că nu sunt condamnări ține de judecători. Tot ce pot face eu este să numesc președintele Înaltei Curți și șefi de secții. Am pus șefi noi, până acum am lucrat cu cei puși de Ion Iliescu. Sper să fie o îmbunătățire a lucrurilor”.
Întrebat dacă judecătorii care tergiversează marile dosare fac parte din sistemul de protecție al marilor pești, președintele precizează că a stat mult de vorbă cu judecătorii și a înțeles filosofia lor, care sună așa: „decât un nevinovat condamnat, mai bine un vinovat liber”.
„Acest mod de a gândi i-a făcut să fie extrem de relaxați atunci când au acceptat toate tertipurile procedurale, ceea ce a lungit foarte mult drumul până la fondul problemei. Să sperăm că prin noua legislație introdusă, care nu mai permite invocarea la nesfârșit a lipsei de apărare, a lipsei citației, a neconstituționalității unei legi etc., judecătorii vor putea să dea verdicte mult mai rapid. Vom vedea rezultatele în următoarele șase luni”, susține șeful statului.