Președintele Traian Băsescu a anunțat, duminică seară, că noul acord cu FMI, BM și CE va fi de cinci milarde de euro, 3,6 miliarde urmând să provină de la Fond, iar 1,4 miliarde, de la Comisia Europeană.
„Noul acord nu implică finanțare, este un acord de tip preventiv, sau un acord de precauție, prin care Fondul și UE țin la dispoziția României, deci fără să-i accesăm, cinci miliarde de euro – 3,6 FMI și 1,4 miliarde Uniunea Europeană”, a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că banii vor fi ținuți la dispoziție fără comision.
Agenția MEDIAFAX informa, în decembrie 2010, din surse guvernamentale, că autoritățile române au în vedere un nou acord cu FMI, de 5-6 miliarde de euro, suma putând să crească în funcție de nevoile de finanțare.
MEDIAFAX informa, la finele lunii ianuarie, că Guvernul negociază cu FMI încheierea unui nou acord, cu o durată de doi ani, prin care să finalizeze reformele structurale, luând în calcul și că această înțelegere va cuprinde anul electoral 2012, ceea ce determină un risc politic important.
Suma va fi pusă la dispoziția României sub forma unui acord de tip preventiv și va fi accesată doar în caz de urgență.