Președintele Traian Băsescu le-a spus membrilor delegației comunității românești din Franța că deși primesc lecții de la alte state UE, românii au fost „cu un an” înaintea acestora în ceea ce privește măsurile anticriză.
„Noi am făcut un obicei din a ne întâlni cu români de pretutindeni, într-o formă în care să ne permită un schimb de informații, în primul rând să știm ce am putea face pentru comunitățile românești de peste mări și țări. Vă mulțumesc încă o dată că ați venit”, a spus președintele Băsescu, la începutul întâlnirii.
Șeful statului le-a spus reprezentanților comunității românești din Franța că România, ca orice altă țară, este prinsă „în vârtejetul ăsta, al dificultăților economice”.
„Din punctul meu de vedere vă pot spune că rămân un optimist incurabil cu privire la șansele României în UE. Criza asta ne-a dat o șansă extraordinară să arătăm că putem, că putem ieși dintr-o situație dificilă. Vă pot spune că măsurile luate de noi, oricât de criticate au fost în țară, azi ne fac să răsuflăm ușurați în raport cu ce trebuie să se întâmple în multe alte țări care până de curând ne-au dat lecții și continuă să ne dea într-una. Noi primim lecțiile, dar de data asta am fost cu un an înaintea lor”, a spus președintele.
El a mai afirmat că în programele impuse de guvernele statelor din UE se regăsesc măsuri pe care România le-a adoptat în 2010 și începutul lui 2011. „Asta ne dă sentimentul că și românii au putut gândi corect despre cum să-și scoată țara din criză”, a mai spus șeful statului.