Băsescu: Niciun sistem de justiție din UE nu a făcut atâta rău vreunei țări precum cel românesc



Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că niciun sistem de justiție din UE nu a făcut atâta rău vreunei țări precum cel românesc.
„Nu există niciun sistem de justiție în interiorul UE care să fi făcut atâta rău vreunei țări cât rău a făcut românilor și României. Au făcut-o din nepăsare, din credința că sunt Dumnezei și din dispreț și pentru interesul național, din dispreț și pentru interesul românilor de a trăi într-o țară în care sunt protejați de lege”, a spus Băsescu, într-o conferință de presă.
Șeful statului a mai spus că declarațiile sale nu reprezintă o imixtiune în treburile justiției, deoarece datoria sa este de a veghea la bunul mers al instituțiilor statului.
„Consider că CSM-ul nu a funcționat corespunzător în mandatul trecut și a adus România acolo unde a adus-o din punctul de vedere al credibilității”, a mai spus el.