Băsescu: Niciodată Moscova nu va stabili cine intră sau nu în NATO



Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la o dezbatere, răspunzând unei întrebări adresate de secretarul executiv al PDL Elena Udrea, că „niciodată Moscova nu va stabili cine intră și cine nu intră în NATO”.
Printre cei prezenți la dezbaterea organizată de Fundația Konrad Adenauer, s-au aflat Elena Udrea, Monica Iacob-Ridzi, Cristian Boureanu și studenți membri ai PDL.
Băsescu a ținut un discurs despre concluziile summit-ului NATO de la București în care s-a referit, printre altele, la relația cu Federația Rusă. El a spus că există abordări diferite în cadrul statelor din NATO referitoare la relația cu Rusia, deși toate aceste state pleacă de la premisa că relația cu Moscova este fundamentală pentru securitatea globală.
Șeful statului a spus că poziția statelor NATO față de Rusia trebuie să fie comună și că nu trebuie transferate în această relație diferitele poziții susținute în relațiile bilaterale cu Moscova.
Pe de altă parte, Traian Băsescu a spus că este clar că fostele state comuniste devenite membre NATO sunt mai reticente în relația cu Rusia decât statele vechi membre ale organizației.
În opinia sa, această situație se poate descrie „prin două cuvinte: încă lipsă de încredere”. Băsescu a spus că această lipsă de încredere, care „ține și de popoarele noastre”, trebuie depășită.
„Dacă în relația cu Federația Rusă este o problemă, este legată de faptul că statele foste comuniste sunt reticente, dată fiind nu doar istoria ultimilor 50 de ani, ci și istoria de secole. Nu pot spune în ce măsură lipsa de încredere este justificată, personal cred că nu, dar vedem lipsă de încredere și din partea Federației Ruse și atunci soluția este transparența, parteneriatul solid bazat pe transparență”, a spus Băsescu.
În relația cu Rusia „trebuie să ieșim din ceea ce istoria a lăsat în mințile noastre, pe bună dreptate, teamă, îngrijorare. Rusia trebuie să înțeleagă că nu are un adversar în NATO, iar statele nou membre în NATO să înțeleagă că niciodată nu se va mai întâmpla ce s-a întâmplat în relația cu Rusia”, a spus Băsescu.
După ce șeful statului și-a rostit discursul el a fost întrebat de Elena Udrea, ce a precizat că este membră a PDL, care crede că va fi în viitorul apropiat poziția Rusiei față de apropierea Ucrainei și Georgiei de Rusia și dacă este de părere că e posibil ca Rusia să devină membră NATO. În timp ce Udrea își formula întrebarea, președintele zâmbea și își consulta notițele. El a spus că întrebarea este una foarte complicată, adăugând că „PD a devenit un partid extrem de curios”.
„Niciodată Moscova nu va stabili cine intră și cine nu intră în NATO”, a spus Băsescu, precizând că acest lucru s-a văzut și în declarația summit-ului NATO, prin care Georgiei și Ucrainei le este garantat accesul în Alianță în momentul în care vor îndeplini criteriile.
Șeful statului a adăugat că între București și Moscova există elemente care arată că și unii și alții și-au respectat cuvântul.
Referindu-se la relațiile la nivel de șefi de stat dintre România și Federația Rusă, președintele Băsescu a spus că atât el, cât și omologul său rus cred în ceea ce își spun unul altuia. „Nu a existat în trei ani de mandat situația în care am vorbit ceva cu președintele Putin și să facem altceva. În cele cinci întâlniri pe care le-am avut în timpul acestui mandat, nu s-a întâmplat ca el să spună ceva și să facă altceva”, a spus Traian Băsescu, menționând însă că atât el, cât și Putin „nu ezită să-și apere interesul național”.
Președintele a mai fost întrebat de un tânăr care s-a recomandat a fi student PDL dacă nu crede că „marele licurici” s-a mutat la răsărit. Când a auzit că tânărul este student PDL Băsescu a râs și a spus: „Măi, voi ați venit la ședință de partid aici”. Răspunzând la întrebarea adresată de acesta Băsescu a spus: „Nu se mută nimeni, ne mutăm toți către democrație”.