Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Săucești, județul Bacău, că marii constructori „de care nu mai încapi când vine vorba de turnat asfalt” ar trebui să se implice și în refacerea caselor sinistraților, transmite corespondentul MEDIAFAX. „Sunt toți marii constructori de care nu încapi când vine vorba la turnat asfalt. Nici unul nu are contracte de construcție sau reconstrucție de case la inundații. Poate ar trebui să se așeze și ei aici, nu doar la asfalt. Eu un semnal pe care mi-aș dori să-l preia”, a declarat șeful statului, care a participat, luni, la Săucești, la inaugurarea casei unei femei sinistrate pe care a ajutat-o să-și construiască locuință nouă, cu banii rămași din campania sa din 2007.
Șeful statului a vizitat apoi alte câteva case aflate în construcție la Săucești și le-a spus oamenilor să aștepte că sunt multe case de refăcut, dar că până la 15 noiembrie, vor fi gata.
Oamenii s-au plâns președintelui că au început să fie refăcute casele din zona mai puțin afectată de viitură, ei reclamând, totodată, că fundațiile caselor sunt prea puțin adânci.
Șeful statului le-a explicat că fundațiile sunt conform unui proiect după care au fost refăcute casele sinistraților din Vrancea, iar subprefectul de Bacău Constantin Scripăt le-a promis oamenilor că va discuta cu șefii de șantier această problemă.
„Sunt mulțumit că toate casele sunt contractate. Aici autoritățile și-au făcut treaba, probleme sunt la Suceava, la infrastructură, și la Rădăuți Prut. La Săucești, lucrurile sunt bune. În Neamț și Bacău nu sunt probleme, cred că până pe 15 noiembrie se închid lucrările. Faptul că s-au terminat lucrările la o singură casă în trei săptămâni e un exemplu și e impresionant că în Ziua Nașterii Maicii Domnului se lucrează”, a declarat Băsescu.
Președintele Traian Băsescu a inaugurat, luni, casa Sofiei Rusu, bătrâna sinistrată din Săucești, pe care ajutat-o cu materiale de construcție, precizând că banii sunt rămași din campania sa din 2007 și că tot din aceștia o va ajuta și să-și mobileze casa nou construită.
„De când am fost eu în campanie, mai 2007, au rămas banii. Sunt de la foarte mulți oameni. E o «Casă a Solidarității», nu sunt de la mine. Au fost în contul meu.”, a precizat șeful statului.
Bătrâna i-a spus președintelui că drept mobilă are „niște vechituri”, pe care a reușit să le salveze în urma inundațiilor din iulie.
„Mâine (marți, n.r.) dau eu un semnal. Mai am până la 30.000 de euro, cât am avut în cont. Am cumpărat și chiuvete și boilere, dar să se facă mai întâi canalizarea”, a spus Băsescu.
Președintele Băsescu s-a adresat apoi constructorilor, cărora le-a spus să facă un act de binefacere și să construiască și un coteț pentru câinele femeii, dacă le-au rămas materiale.
Președintele Băsescu a ajuns la Săucești, luni, în jurul orei 11.30, unde a intrat în curtea casei Sofiei Rusu, de 76 de ani, femeia rămasă fără locuință în urma inundațiilor din iulie și căreia șeful statului i-a trimis materiale de construcție. Șeful statului a îmbrățișat-o pe femeie și a întrebat-o dacă e mulțumită, iar aceasta i-a răspuns ” Da, sunt foarte mulțumită, s-a rezolvat”, mulțumindu-i președintelui.
Președintele i-a făcut apoi cadou bătrânei o icoană pictată pe lemn, pe care a scris: „De ziua Nașterii Maicii Domnului, cu ocazia intrării în casă nouă, de la Președintele României, Traian Băsescu”.
Sofia Ionescu Rusu, în vârstă de 76 ani, a reușit să atragă atenția președintelui în timpul vizitei făcute de acesta în localitate. La prima vizită, ea i-a arătat distrugerile din gospodărie, iar la a doua l-a tras pe președinte de braț pentru a-i arăta ce a mai recuperat din bunurile ei. Atunci președintele i-a promis ajutor. Astfel, la femeia respectivă au ajuns apoi materiale de construcție constând în bolțari, uși, ferestre și tot ce a fost nevoie pentru a construi casa cu două camere inaugurată luni.