Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Realitatea TV, că ar fi „o mare greșeală” ca noua lege a sănătății să treacă prin asumarea răspunderii Guvernului, apreciind că textul legislativ trebuie dezbătut în Parlament, iar înainte de aceasta trebuie „dezbătut public cu bună credință”.
„Cred că ar fi o mare greșeală (ca noua lege a sănătății – n.r.) să treacă prin asumarea răspunderii”, a spus șeful statului, răspunzând unei întrebări.
Președintele Băsescu a menționat că legea trebuie dezbătută în Parlament și, înainte de aceasta, trebuie dezbătută public „cu bună credință”.
„Legea trebuie dezbătută în Parlament, dar, înainte de a ajunge în Parlament, această lege trebuie dezbătută public cu bună credință”, a apreciat șeful statului.
Șeful statului a apreciat de asemenea că proiectul legislativ trebuie explicat către public.
„Eu cred că un secretar de stat într-un minister, când ministrul lui a decis să pună în dezbatere publică o lege, are în primul rând obligația să facă această dezbatere în interiorul ministerului. Cred că secretarii de stat sunt primii care trebuie să susțină sau să explice. Această lege nu este explicată”, a spus Băsescu.
Șeful statului a menționat că, înainte de a critica sau ataca legea, demnitarii Ministerului Sănătății au obligația să o explice cetățenilor, ca să știe dacă o acceptă sau nu.
„Sigur, nu-i impune nimeni domnului Arafat că nu are dreptul să aibă părerea că trebuie să rămână un sistem al statului, dar acest lucru îl exprimă în primul rând în interiorul ministerului și, dacă nu găsește înțelegere, poate și are alt punct de vedere decât propriul lui ministru, ori trebuie să plece ministrul ori secretarul de stat. Cine credeți că pleacă? Ghici ghicitoarea mea!”, a adăugat Băsescu.
Băsescu a dat ca exemplu pe fostul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, care, atunci când s-a exprimat în neconcordanță cu guvernul, ” a fost remaniat prompt”.
„Aștept ca domnul Raed Arafat să-și înțeleagă misiunea de secretar de stat. Nimeni din actualul guvern nu va accepta un sistem de stat etanș și netransparent”, a mai spus Traian Băsescu.
El a adăugat că, dacă Raed Arafat va avea să-i comunice ceva, atunci trebuie să-i înainteze un memoriu, respingând varianta unei întâlniri cu acesta, deoarece a precizat că nu se poate substitui ministrului Sănătății.