Băsescu: Mai avem de rezolvat obligații față de UE legate de corupția la nivel înalt



Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a discutat cu omologul său finlandez despre modul de funcționare a justiției din România, precizând că a recunoscut că mai sunt de rezolvat obligații asumate față de UE în legătură cu lupta împotriva corupției la nivel înalt.
Traian Băsescu a precizat că, în discuțiile avute cu omologul său finlandez Tarja Halonen, a fost făcută o scurtă analiză a modului în care România și-a îndeplinit obligațiile asumate înainte de aderarea la UE, cu referire directă la modul de funcționare a justiției.
„Am recunoscut că în ceea ce privește combaterea corupției la nivel înalt România încă are obligații asumate de rezolvat în raport cu UE”, a spus președintele.
El a precizat că un alt subiect de discutat a fost cel legat de scurizarea frontierelor, domeniu în care Finlanda are o experiență bogată dat fiind faptul că dintre toate statele UE are cele mai mari frontiere cu state din afara Uniunii.
La rândul ei, Tarja Halonen a declarat că în prezent Finlanda și România derulează 12 programe de cooperare în domenii importante, menționând că speră că numărul acestora va crește.
Ea a menționat că în România este prezentă deja comunitatea de afaceri finlandeză, precizând că vor mai veni și alți investitori finlandezi. Halonen a adăugat că Finlanda este foarte interesată de proiectele de cooperare la Marea Neagră, având deja experiență în cooperarea la Marea Baltică.
Președintele Traian Băsescu a spus că experiența finlandeză în problematica de mediu este extrem de utilă, aceasta putând fi un alt domeniu de cooperare.
Băsescu a mai spus că Finlanda are experiență în domeniul bunei guvernări. Șeful statului a spus că experiența finlandeză în acest domeniu poate fi foarte utilă României, dacă românii nu se încăpățânează să spună că sunt „perfecți”. „Sper să nu rămânem pe această linie că nu mai avem nimic de învățat de la nimeni”, a adăugat el.
Președintele a mai spus că România ar putea coopera cu Finlanda și în domeniul educației, având în vedere că aceeastă țară este recunoscută pentru faptul că are unul dintre cele mai eficiente sisteme de educație.
Șeful statului român a fost invitat de omologul său finlandez să facă o vizită oficială în Finlanda, „cât de curând”.
Președintele Traian Băsescu a declarat, în urmă cu o săptămână, într-un interviu pentru Deutsche Welle, că ar fi îndreptățit un avertisment adresat României, pe zona politică, în raportul CE pe Justiție, și s-a arătat convins că dosarele celor opt demnitari, „tergiversate de Parlament și Curtea Constituțională”, vor ajunge în instanță.
Raportul CE pe justiție este așteptat în luna iulie. În a doua parte a lunii mai, o misiune de evaluare a CE s-a aflat la București, având întâlniri cu ministrul Justiției, cu conducerea CSM, cu procurorul general, cu reprezentanți ANI.