Băsescu lui Van Rompuy: Mandatul meu poate fi mai scurt;în România președintele poate fi suspendat



Președintele Traian Băsescu i-a spus, miercuri, președintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, că mandatul său de șef al statului poate fi mai scurt, pentru că în România „președintele poate fi suspendat”.
Președintele Consiliului European se află, miercuri, într-o vizită oficială la București, care marchează împlinirea a 7 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la UE.
Van Rompuy a fost primit, miercuri dimineață, la Palatul Cotroceni de către șeful statului român.
Traian Băsescu și Herman van Rompuy au făcut fotografia oficială în fața jurnaliștilor, după care au intrat în Salonul Albastru al palatului, pentru convorbiri tete-a-tete.
La începutul întrevederii, președintele Băsescu a remarcat că Van Rompuy se află în a treia vizită la București și l-a felicitat pentru obținerea celui de-al doilea mandat de președinte al Consiliului European.
„Da, este al doilea mandat, dar mandatul meu este mai scurt decât al dumneavoastră”, a spus Van Rompuy, însă șeful statului a replicat: „Nu poți să știi. În România, președintele poate fi suspendat, ceea ce nu e cazul pentru președintele Consiliului European”.
Ulterior, Traian Băsescu i-a mai spus oficialului european că el este un susținător al scurtării mandatului șefului statului român, pentru ca acesta să coincidă cu mandatul de 4 ani al Legislativului.
La ora transmiterii acestei știri, Băsescu și Van Rompuy au convobiri tete-a-tete, urmate de discuții în plenul delegațiilor și de declarații de presă.
Administrația prezidențială a anunțat, marți seară, că în discuții vor fi abordate teme europene precum eforturile de relansare a creșterii economice și finalizarea aderării României la Schengen.