Președintele Traian Băsescu a spus că le-a dat liderilor europeni, printre care președintele CE, Jose Manuel Barroso, președintele PE, Martin Schulz, și președintele Franței, Francois Hollande, un document „în interesul României”, fără a preciza însă ce conține acesta.
Băsescu a fost întrebat de jurnaliști despre faptul că în imaginile de la fotografia de familie a Consiliului European a fost văzut dându-i un document președintelui PE, Martin Schulz, el răspunzând că a fost dorința sa să se vadă acest lucru.
„Cum credeți că eu mă duceam la fotografia de familie cu un document fără să vreau ca acest lucru să se vadă? Dacă vroiam să nu se vadă, i-l dădeam lui Martin Schulz în Consiliu”, a afirmat Băsescu, refuzând însă să precizeze ce conține documentul.
Băsescu a menționat doar că același document l-a tranmis și lui Barroso și Hollande, dar și altor lideri europeni, și că era „în interesul României” ca acel document să ajungă la aceștia.
Președintele a fost întrebat dacă era referitor la aderarea la spațiul Schengen, însă a negat acest lucru.