Băsescu, la Șantierul Naval Constanța, în prima vizită oficială de la reîntoarcea la Cotroceni



Președintele Traian Băsescu a ajuns, vineri, la Șantierul Naval Constanța, unde participă la celebrarea a 120 de ani de la înființarea șantierului și a zece ani de la privatizarea acestuia, fiind prima apariție publică oficială a acestuia de la reîntoarcerea la Cotroceni.
Băsescu a ajuns la Șantierul Naval Constanța la ora 13.00, la ora transmiterii acestei știri având loc ceremonia.
Întrebat de jurnaliști de când nu a mai fost la Șantierul Naval Constanța, el a spus că de un an.
Aceasta este prima apariție publică oficială a președintelui de la reîntoarcerea acestuia la Cotroceni, în urma refendumului din 29 iulie.
Șantierul Naval Constanța celebrează 120 de ani de la înființare și zece ani de la privatizare.
Șantierul Naval Constanța (SNC) SA se numără printre cele mai mari șantiere de construcții și reparații de nave din Europa. Înregistrarea Ministerului pentru Lucrări Publice din 1892 care face referire la Atelierul de Reparații din Portul Constanța este considerată „certificatul de naștere” al Șantierului Naval Constanța. Până în anul 1950, principalele activități ale Șantierului Naval erau axate pe reparații de nave. Din anul 1950, pe lângă activitățile de reparații nave, SNC a început și un program de construcții, fiind mărită semnificativ suprafața șantierului. A fost construit un nou atelier de prelucrare și au fost achiziționate echipamente și instalații noi. În continuare, Șantierul Naval Constanța a fost supus unui program de investiții, iar suprafața totală a ajuns la 74 de hectare și a început construcția celor două docuri uscate. SNC a devenit un furnizor principal pentru vrachierele mari (55.000/ 65.000/ 165.000 tdw), cât și pentru petroliere având capacități de 85.000/ 150.000 tdw) pentru clienți români și străini. După 1990, toate navele construite la Șantierul Naval Constanța au fost livrate către armatori străini. În plus, piața navelor mari a fost gradual înlocuită cu piața navelor de dimensiuni mici, nave specializate (containeriere, nave combinate Ro-Ro & containerier, nave pentru transport GPL, nave platformă de aprovizionare).
De la 1 octombrie 2002 Șantierul Naval Constanța a fost complet privatizat. Șantierul Naval are un capital de 162,49 milioane lei, pachetul majoritar de acțiuni (94,8 la sută) fiind deținut de firma Resource International, înregistrată în Insulele Marshall. La companie mai dețin acțiuni SIF Moldova (2,02 la sută) și SIF Transilvania (0,73 la sută).
Anul trecut, șantierul a avut pierderi de 10,46 milioane de lei (de la un profit de 7,05 milioane lei în 2010), la venituri de 211,5 milioane lei, și o cifră de afaceri de 67,4 milioane lei, potrivit datelor transmise de companie Ministerului Finanțelor.
Compania repară și construiește nave de până la 200.000 tdw. Până în prezent șantierul a livrat nave cu capacitate totală de peste patru milioane tdw și a investit din anul 2003 mai mult de 25 millioane dolari pentru modernizarea facilităților de producție și a infrastructurii.