Băsescu, la Istanbul: Nu am simțit că România ar fi afectată internațional de problemele interne



Președintele Traian Băsescu a declarat, la finalul Summitului OCEMN de la Istanbul, răspunzând unei întrebări, că nu a simțit la această reuniune că România ar fi afectată în plan internațional de scandalurile interne.
„Nu, nu am simțit. Probabil și datorită faptului că nu aici e sediul problemelor pe care noi le avem la intern”, a spus Băsescu, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor dacă a resimțit un impact din partea interlocutorilor internaționali în privința scandalurilor din politica internă.
Totodată, întrebat despre reprezentarea la Consiliul European, președintele a refuzat să răspundă, arătând că nu dorește să abordeze și alt subiect în afara reuniunii Organizației pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră.