Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1Tv, că există riscul ca decizia de a-l decora pe arbitrul Alexandru Deaconu să nu fie una fericită și că ar fi trebuit să aștepte „decizia comisiilor” înainte de a-i conferi acestuia distincția.
„Cred că a fost un gest luat sub impulsul unei bucurii că în sfârșit se întâmpla un act de exigență în fotbalul românesc. Pe urmă am văzut interpretările și chiar există riscul ca decizia mea să nu fi fost cea mai fericită. Trebuia să aștept mai întâi judecarea la comisii și pe urmă să îl decorez pe Deaconu”, a spus Băsescu, întrebat de ce s-a grăbit cu decorarea arbitrului.
El a ținut să precizeze însă că decizia de a-l decora pe Deaconu nu a fost luată în urma unor intervenții din partea președintelui FRF, Mircea Sandu.
Băsescu l-a decorat în 25 martie pe Alexandru Deaconu cu „Meritul Sportiv” clasa a III-a.
Centralul Alexandru Deaconu a suspendat meciul Rapid – Steaua, în minutul 74, la scorul de 1-0, după ce a fost lovit cu un obiect aruncat din tribună. Decizia sa a stârnit nemulțumirea giuleștenilor și a mai multor oameni de fotbal, care l-au acuzat pe arbitru că a făcut „jocurile” Stelei, echipă unde a evoluat ca junior. Comisia de Disciplină a FRF a decis, în 29 martie, să acorde victoria Stelei, cu scorul de 3-0, în derbiul cu Rapid, iar Comisia de Apel a FRF a menținut decizia.



