Președintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri, la Chișinău, că între România și Republica Moldova este „un parteneriat de sânge, pentru că așa ni l-a lăsat Dumnezeu”, iar Bucureștiul va fi alături de cetățenii Republicii Moldova „ori de câte ori va fi nevoie”.
„România și Republica Moldova au un parteneriat de sânge, pentru că așa ni l-a lăsat Dumnezeu. Deci, nu putem fi decât alături de cetățenii Republicii Moldova ori de câte ori va fi nevoie”, a afirmat Traian Băsescu în conferința de presă comună cu președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Președintele Băsescu a mai spus că, după opt ani și jumătate de mandat, doar în vizitele la Chișinău se mai simte emoționat.
„În 8 ani și jumătate am bătut practic toate continentele lumii, în întâlniri bilaterale, vizite de lucru și am trecut de mult de faza la care mai aveam emoții. Singura vizită în care am emoții este cea din Republica Moldova”, a afirmat șeful statului român
Traian Băsescu a mai arătat că Republica Moldova nu este izolată în opțiunea sa pro-europeană, având susținerea și a altor state UE.
„Republica Moldova are foarte mulți prieteni, e susținută în acest proces și de Polonia, și de cele trei țări baltice, și de Germania, și multe alte țări UE. Republica Moldova nu este o țară care doar ea vrea în UE. Și statele cele mai importante ale UE vor Republica Moldova în Uniunea Europeană, pentru că i-au înțeles istoria, aspirațiile și dorința cetățenilor”, a spus Băsescu.
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a mulțumit lui Traian Băsescu „pentru sprijinul prețios și implicarea sa personală în proiectele de importanță strategică pentru Republica Moldova, și anume integrarea europeană, securitatea energetică și soluționarea conflictului transnistrean”, mulțumind și Guvernului și diplomației de la București pentru pledarea cauzei Chișinăului în plan european.
Președintele Traian Băsescu face, miercuri, o vizită oficială la Chișinău, aceasta fiind a cincea sa vizită în Republica Moldova de când a devenit șef al statului român.
Traian Băsescu a efectuat prima sa vizită oficială ca și președinte al României la Chișinău, în ianuarie 2005, când liderul comunist Vladimir Voronin promova ideea aderării la UE, președintele român susținându-l deschis pe acesta. El a primit din partea lui Voronin și un cadou constând în 11.000 de sticle de vin moldovenesc, care au fost trimise cu un tren în România, fiind depozitate în crama Palatului Cotroceni.
Relațiile dintre cele două țări au avut o perioadă foarte caldă, în acel moment președintele Băsescu afirmând că cele două țări românești se vor întâlni în viitor în cadrul UE.
În ianuarie 2007, președintele Băsescu mergea din nou la Chișinău și convenea cu Voronin deschiderea a două noi consulate românești la Bălți și Cahul. Aderarea României și aducerea pe Prut a frontierei UE au avut însă un efect contrar asupra lui Vladimir Voronin, care a revenit la reafirmarea poziției pro-ruse și a tergiversat politica de apropiere a Republicii Moldova față de UE.
De la acel moment, și relațiile București-Chișinău au cunoscut o răcire progresivă.
Guvernul comunist s-a angajat în acei ani și într-un conflict cu Bucureștiul cu privire la „limba moldovenească”, a recurs chiar și la expulzări ale unor diplomați români și reintroducerea vizelor pentru cetățenii români, iar în aprilie 2009 acuza România de implicare în protestele de stradă și îl expulza pe ambasadorul Filip Teodorescu.
Vladimir Voronin l-a atacat de atunci constant pe Traian Băsescu, el acuzându-l recent inclusiv că sună liderii de la Chișinău, seara, în stare de ebrietate.
Băsescu a mai făcut și în august 2008 o vizită la Chișinău, acea deplasare fiind inclusă într-un turneu în Ucraina, Azerbaidjan, Georgia și Turcia efectuat la scurt timp după războiul din Georgia.
În ianuarie 2010, președintele Băsescu efectua la Chișinău prima sa vizită externă de la preluarea celui de-al doilea mandat de șef al statului, la invitația președintelui interimar de atunci, Mihai Ghimpu, la o jumătate de an după înlăturarea regimului lui Voronin în urma protestelor de stradă din primăvara lui 2009. Într-o vizită care a durat două zile, Băsescu i-a încurajat atunci pe liderii moldoveni în eforturile de negociere a pașilor pentru apropierea de UE, a depus coroane de flori la mormântul lui Ștefan cel Mare, la cimitirul soldaților români căzuți în 1941 de la Țiganca, precum și la mormintele poetului Grigore Vieru și regretaților Doina și Ion Aldea-Teodorovici.
În mai 2012, Traian Băsescu a fost invitat de către președintele Nicolae Timofti să facă o nouă vizită oficială la Chișinău. Vizita ar fi trebuit să aibă loc pe 1 februarie 2013, însă a fost amânată din cauza stării de sănătate a liderului moldovean.