Băsescu intenționează să-l invite pe Papa Benedict în România, în 2009



Papa Benedict este dorit în vizită în România. Foto: Gândul
Papa Benedict este dorit în vizită în România. Foto: Gândul

Președintele Traian Băsescu îl invită pe Papa Benedict să viziteze România în 2009, Patriarhul Daniel informându-l pe șeful statului că este necesar și acordul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, așa cum s-a procedat în 1999 la vizita Papei Ioan Paul al II-lea.
„Președintele României l-a informat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel despre intenția de a-i adresa Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea invitația de a vizita România în cursul anului 2009. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menționat faptul că o astfel de invitație este posibilă la nivelul relațiilor bilaterale dintre cele două state, România și Vatican, dar că pentru o invitație oficială din partea Patriarhiei Române este necesar și acordul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după cum s-a procedat și în cazul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România (1999)”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei.
Astfel, Patriarhul Daniel a subliniat faptul că împlinirea a zece ani, în 2009, de la prima vizită a unui Episcop al Romei într-o țară majoritar-ortodoxă se cuvine să fie marcată în luna mai 2009 printr-un moment aniversar.
Înainte de a pleca în vizita oficială în Italia, președintele Traian Băsescu, a avut o convorbire telefonică cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Având în vedere faptul că programul oficial al vizitei include o întrevedere cu Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea, domnul președinte Traian Băsescu a dorit să transmită Sanctității Sale un mesaj din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române. Mulțumind pentru această intenție, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis Întâistătătorului Bisericii Romano-Catolice salutul său frățesc și a reînnoit mulțumirile pentru apelul făcut de Papă în favoarea comunității ortodoxe românești din Italia, adesea atacată pe nedrept în presa italiană”, se aratyă în comunicatul Patriarhiei.
Totodată, Patriarhul Daniel l-a felicitat pe președintele Băsescu pentru prima sa vizită oficială la noul Centru eparhial (de lângă Roma) al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, programată pentru ziua de duminică, 7 septembrie, când va avea loc și „prima Sfântă Liturghie săvârșită acolo pentru români.