Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că îndemnul său pentru români este „solidaritate”, pentru că „nimeni nu poate scăpa de criză individual”, el adăugând: „Ori ieșim toți, dar odată cu țara, pentru că salvări individuale nu există”.
„Îndemnul meu pentru oamenii politici este prudență. Îndemnul meu pentru români e solidaritate, pentru că nimeni nu poate scăpa de criză individual”, a spus șeful statului.
Băsescu a spus că în România nu există un loc în care să se fugă de criză.
„Din criză ori ieșim toți, dar numai odată cu țara. Nu există loc în țara asta în care să fugim de criză. Ori scoateam țara și ieșim noi toți, ori, salvări din criza grea în care se află Europa și lumea nu există”, a adăugat Băsescu.
El a subliniat că există un orizont, că se știe ce este de făcut și că există și resursele pentru a trece prin criză cu pagube minime.
„Avem un orizont, știm ce avem de făcut, avem resurse să trecem cu pagube minime prin criză. Suntem mai bine pregătiți decât în 2009, dar trebuie să fim responsabili”, a spus Băsescu, șeful statului precizând că este nevoie să se accelereze ceea ce s-a început în ultimii ani.