Președintele Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, referindu-se la dosarele din justiție, că „în țara lui «las’ că merge și așa» nu mai merge și așa”, afirmând că procurorii „nu mai sunt singuri”, că primesc informații de la toate instituțiile, corupția fiind o chestiune de securitate națională.
„Aici toată lumea încearcă să găsească explicații care de care mai fanteziste. Eu aș sintetiza în câteva cuvinte. Aș sintetiza ce se întâmplă în justiție ceva de genul: «în țara lui las’ că merge și așa», nu mai merge și așa. «Nu mai merge și așa» vine de la faptul că instituțiile au început să se profesionalizeze, să se adapteze realităților cu privire la frauda economică de mari proporții sau la cea minoră, de zi cu zi și statul reacționează. De aceea, am și spus la o emisiune de acum vreo două zile: «cei care știu că încalcă legea să nu mai stea liniștiți, pentru că nu mai au niciun motiv»”, a declarat Traian Băsescu.
El fusese întrebat de moderatorul emisiunii cum explică „boom-ul de dosare”, printre care cele ale lui Sorin Ovidiu Vântu și primarului de la Cluj-Napoca, Sorin Apostu.
„Procurorii nu mai sunt singuri, eu am făcut o chestiune de securitate națională din lupta împotriva corupției și prin hotărârile CSAT și prin participările la bilanțuri, fie că am fost la Ministerul de Interne, fie că am fost la Serviciul Român de Informații. Corupția fiind o problemă de securitate națională, o tratăm cu toate instituțiile statului. Și toate instituțiile care culeg informații au obligația să le transmită procurorilor. Deci, «în țara lui las’ că merge și așa», nu mai merge și așa”, a conchis șeful statului.