Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că astăzi, în frunte cu premierul Victor Ponta, „parte din clasa politică a dat cel mai penibil spectacol” legat de cunoașterea funcționării Uniunii Europene.
Traian Băsescu a menționat că nu dorește o confruntare cu nimeni, dar vrea soluții corecte, constituționale.
„România trebuie să aibă ceea ce au toate statele reprezentate pe diverse structuri ale UE și anume legitimitate”, a spus el.
Președintele a adăugat că înțelege că astăzi s-a adoptat o declarație în baza căreia să se modifice Constituția.
Dacă premierul dorește o bună cooperare, să aibă în vedere respectarea instituției
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că, dacă premierul Victor Ponta „dorește o bună cooperare cu președintele, trebuie să aibă în vedere că nu omul, dar instituția trebuie respectată”, șeful statului referindu-se la „atacurile” premierului de la momentul la care i-a „pus în mână” mandatul
Băsescu a spus că, dacă într-adevăr prim-ministrul dorește o bună colaborare cu președintele, trebuie să înțeleagă că nu omul, dar măcar instituția prezidențială trebuie respectată, altfel nu va funcționa coabitarea.
Referitor la faptul că premierul Victor Ponta a declarat, după votul din Parlament privind nivelul de reprezentare a României la UE, că dorește să aibă o nouă întrevedere cu președintele pentru discuții pe această temă, Traian Băsescu a spus că prim-ministrul este oricând binevenit.
„E binevenit oricând, numai să mă anunțe când are timp”, a spus Băsescu.