Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, la RRA, că, în momentul de față, autoritățile nu sunt în măsură să spună cu cât ar putea crește salariile bugetarilor în anul 2012, creștere care va avea loc dacă nu se produce „un derapaj”.
„Dacă nu apare un derapaj, obiectivul nostru este ca începând cu ianuarie să continuăm procesul de recuperare a salariilor tăiate”, a afirmat Traian Băsescu.
Șeful statului a precizat că, în momentul de față, autoritățile nu sunt în măsură să spună cu cât ar putea crește salariile în anul 2012, pentru că România este dependentă de ceea ce se întâmplă pe plan european și global.
„Ne trebuie garanția stabilității veniturilor bugetului de stat”, a explicat Traian Băsescu.
El a mai spus că este vorba nu despre creșteri salariale, ci despre „readucerea salariilor la nivelul de la care s-au tăiat”.