Președintele Băsescu a declarat că soluția premierului Victor Ponta de impozitare cu 85% a salariilor din companiile de stat face o breșă în cota unică și nu va fi bine primită de comunitatea de afaceri, însă problema poate fi rezolvată de partide care să le spună „stop” „clienților politici”.
„A încercat și Boc, a încercat, cred, mai neinspirat acum, premierul Ponta, pentru că a încălcat un principiu. Acea impozitare de 85% a ieșit din povestea cu cota unică. E prima breșă care se face și cred că nu va fi foarte bine primită de comunitatea de afaceri. (…) Începe să erodeze încrederea mediului de afaceri că se va menține cota unică, când pentru un tronson ai introdus o impozitare de 85%, orice companie va gândi: «păi, mâine, cu o ordonanță de urgență, îmi face mie același lucru»”, a apreciat Băsescu, duminică, la emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV.
El a arătat că îl susține pe premierul Ponta în rezolvarea acestei probleme, însă trebuie făcută altfel decât prin aplicarea pe tronsoane a cotei unice.
„Sunt partizan fără rezerve al găsirii unei soluții aici, dar trebuie găsită soluția care nu ne afectează credibilitatea. Și eu susțin, cum l-am susținut pe Boc, susțin și efortul premierului Ponta de a găsi o soluție”, a spus el.
Băsescu a apreciat că soluția pentru această „chestiune de moralitate” a autonomiei de a stabili salariile a societăților comerciale, regiilor și instituțiilor autofinanțate ale statului poate fi rezolvată prin schimbarea legii 31 și stabilirea salarizării la nivel de bugetari sau prin intervenția partidelor politice care să le spună „stop” „clienților politici” pe care îi susțin în ocuparea funcțiilor de conducere din aceste companii și instituții.
„În primul rând, rezolvarea problemei de fond este ca în legea de funcționare a societăților comerciale, regii autonome și instituții autofinanțate să introducem un articol în care le stabilim salarizarea la nivel de bugetari – o dată”, a afirmat Băsescu.
El a subliniat că numiri politice la regiile și instituțiile statului au făcut și fac toate partidele, iar acestea trebuie să intervină pentru a corecta salariile de zeci de mii de euro pe lună ale „clienților” pe care i-au susținut.
„Chestiunea cu domnii de la asigurări se putea rezolva foarte bine, după părerea mea, amiabil. Cum doamna aceea care a ajuns la Nuclear, Daniela Lulache, a încasat de pe unde a fost, de la Fondul Proprietatea, pe urmă, vreo jumătate de million de dolari, pentru că nu a rămas tot mandatul, păi aia e o clientă politică. Nu poți să îți chemi clientul și să îi spui: «Alo, fii cu bun simț, doamnul, doamna Lulache?» sau ceilalți de la asigurări. Toți directorii de la asigurări au fost clienți politici, cum sunt toți ăștia numiți acuma prin consilii cu bani mulți. Nu poți tu, partid, care l-ai susținut să câștige zeci de mii de euro pe lună, să îl chemi să îi spui «Stop»? (…) Despre clienți vorbesc și nu despre clienții unui singur partid. Toți sunt clienții tuturor partidelor, dar doamna Lulache e un nume reprezentativ, cum sunt și cei de la asigurări, n-au fost atât de vehiculate numele lor, dar și ei sunt clienți ai partidelor, că-i PDL, că-i PSD, că-i PNL”, a menționat el.
„Iar acești clienți politici, pentru că mecanismele pentru beneficiarii politici sunt aceleași pentru toate partidele (…) Dacă tot te-am numit, domnul Rușanu, printr-o hotărâre a Parlamentului, ei, te chem eu la Parlament, că o să-mi spui de astăzi că tu ai salariu de 14.000 de euro, cât Banca Națională. Te chem în Parlament și îți spun că îți dăm un vot prin care stabilim că nu-l mai ai, dacă îți convine. Dacă nu, îți dăm un vot să pleci din funcție”, a mai spus Băsescu.
Agenția de presă MEDIAFAX a anunțat săptămâna trecută că Guvernul a decis, prin derogare de la Codul Fiscal, să stabilească o cotă de impozit pe venit de 85% pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizații/sume compensatorii acordate, în condițiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului, angajaților cu funcții de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru „în consilii de administrație și consilii de conducere”.
Anterior, Guvernul a anunțat că acest impozit va fi aplicat angajaților cu funcții de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru în consilii de conducere din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) „și din cadrul autorităților care au fost reorganizate prin înființarea ASF”.
Premierul Ponta a prezentat miercuri formula aprobată de impozitare cu 85% a compensațiilor, din care rezultă că s-a decis ca impozitul să fie doar la consiliul de conducere ASF și foști membri de comisii care au format ASF, arătând că acei funcționari care „se cred mai deștepți decât Guvernul” vor fi demiși.
Corpul de Control al Guvernului face verificări privind modificarea deciziei Executivului de impozitare cu 85% a salariilor compensatorii pe care și le-au acordat membrii fostelor comisii care au format ASF, în condițiile în care din ordonanța aprobată de Executiv rezultă că impozitul de 85% nu va fi aplicat doar pentru foștii membri ai comisiilor din comasarea cărora a fost înființată Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), ci inclusiv în mediul privat, pentru membrii consiliilor de administrație și de conducere, la încetarea contractului de muncă înainte de termen.
AmCham consideră că lipsa de claritate a prevederii privind impozitarea cu 85% a sumelor compensatorii îngrijorează mediul de afaceri, iar adoptarea prin derogare de la Codul Fiscal creează un precedent periculos, afectând stabilitatea fiscală asumată de Guvern.
„În contextul recentei publicări a OUG 55/2013, Camera de Comerț Americană în Romania (AmCham Romania) atrage atenția asupra unor aspecte legate de oportunitatea și conținutul acestei Ordonanțe. Articolul II al Ordonanței reprezintă o derogare de la principiul cotei unice de impozitare, generând un precedent periculos, afectând stabilitatea fiscală asumată public de guvern în sensul menținerii cotei unice de impozitare de 16%, atât în cazul impozitului pe profit, cât și cel al impozitului pe venit”, se arată într-un comunicat transmis de AmCham.