Președintele Traian Băsescu l-a avertizat, ieri, pe ministrul interimar al Justiției, Teodor Meleșcanu, că, prin atitudinea în cazul celor opt miniștri pentru care șeful statului a cerut începerea urmăririi penale, se apropie de abuz în serviciu.
„E un avertisment pe care i-l dau public”, a spus Băsescu.
El a precizat că observă „cu neplăcere” că Guvernul, prin ministrul interimar al Justiției, „are ca obiectiv găsirea de motivații pentru blocarea înaintării cererii șefului statului către Parchet”.
„Se vede cu ochiul liber, extrem de limpede, tratamentul diferit pe care îl au românii de rând, românii obișnuiți, în raport cu foști și actuali miniștri atunci când este vorba de Justiție”, a spus Băsescu.
Potrivit acestuia, presa relatează despre bătrâni care sunt încarcerați, în timp ce miniștrii nici măcar nu pot să apară în fața unui procuror, să dea explicații sau să li se ia o declarație.
Greșeli fundamentale.
„Cred că în acest moment Guvernul face greșeli fundamentale din punct de vedere al credibilității sale și comportamentul domnului Meleșcanu ne arată că ce s-a întâmplat cu Ordonanța de urgență a Guvernului care modifica Legea răpunderii ministeriale nu a fost un lucru întâmplător ci este un proces, un program de tergiversare a aplicării legii, iar acest Guvern face demonstrația că acceptă legea atunci când este vorba de românii obișnuiți și că nu acceptă aplicarea legii atunci când este vorba de clientelă politică”, a spus Băsescu.
El a menționat că vrea să limpezească „minciunile” pe care le-a spus Meleșcanu „în aceste zile”, când acesta susține că dorește să-l ferească pe șeful statului de a face erori de procedură și de aceea cere dosarul cauzei.
„Aș vrea ca toți românii să știe că președintele nu are dosarul cauzei aflat la procuror și, legal, nu are acces în acest dosar. Legea 115, prin articolul 18, când vorbește că președintele trimite dosarul cauzei, se referă la dosarul pe care îl formează Președinția și nu la dosarul procurorului. Dacă pentru a-și servi clientela politică, domnul ministru Meleșcanu dorește dosarul cauzei de la procuror, să îl ceară procurorului și nu Președinției”, a spus Băsescu.
El a spus că acțiunea Președinției vizează strict actele ministrului respectiv și nu dosarul cauzei aflat la procuror.
„Din punctul nostru de vedere, dosarul cauzei, cel întocmit de Președinție trebuie să conțină referatul procurorului de caz în original, referatul procurorului general sau al procurorului șef al DNA în original și cererea președintelui României de începere a urmăririi penale în original. Acesta este dosarul cauzei pe care eu l-am transmis din data de 16. Încercările de interpretare legate de dosarul cauzei de la procuror reprezintă o flagrantă încălcare a legii”, a explicat Băsescu.
„Cred că domnul ministru Meleșcanu se apropie de situația de a fi un ministru care face abuz în serviciu. Este un avertisment pe care i-l dau public. Toate documentele pe care le-a avut Președinția le-a pus la dispoziție. Faptul că domnia sa continuă să blocheze acțiunea de începere a urmării penale pentru opt miniștri nu este altceva decât abuz în serviciu”, a spus Băsescu, adăugand că „abuzul în serviciu este o constatare” pe care deja a făcut-o.
„Îl avertizez public pe ministrul Meleșcanu să respecte legea”, a spus șeful statului, care consideră că atitudinea interimarului de la MJ este „o încercare de a bloca Justiția”.
Meleșcanu a înapoiat documentele.
Ministrul interimar al Justiției Teodor Meleșcanu a dispus, sâmbătă, să fie restituite Președinției documentele referitoare la cei opt foști sau actuali miniștri, primite cu o zi în urmă, pe motiv că nu reprezintă „dosarul cauzei”.
„În conformitate cu solicitarea Președintelui României, ministrul interimar al justiției, domnul Teodor Viorel Meleșcanu, a dispus, în cursul zilei de astăzi, 19 ianuarie, restituirea către Administrația Prezidențială a tuturor documentelor primite în cursul serii trecute, care vizează opt foști și actuali miniștri pentru care a fost cerută declanșarea procedurilor legale pentru începerea urmăririi penale”, se arată într-un comunicat al ministerului.
De asemenea, conform MJ, ministrul „se află, în continuare, în imposibilitatea legală și obiectivă de a-și exercita atribuțiile prevăzute de Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială” și a cerut specialiștilor din instituție să analizeze demersurile legale care ar urma să fie întreprinse în continuare.
PDL cere capul lui Meleșcanu.
PDL i-a cerut, ieri, președintelui Traian Băsescu să facă demersuri pentru începerea urmăririi penale a ministrului interimar al Justiției Teodor Meleșcanu și să-l suspende pe acesta din funcție, acuzându-l de abuz în serviciu și de reținere sau distrugere de înscrisuri oficiale.
Solicitarea a fost formulată, în conferința de presă a partidului, de către secretarul executiv al formațiunii, Elena Udrea.
Anterior, președintele PDL Emil Boc afirmase că ministrul interimar al Justiției Teodor Meleșcanu se face vinovat de abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru că tergiversează începerea urmăririi penale în cazul unor miniștri ai Cabinetului Tăriceanu.
Liderul PDL, Emil Boc, a declarat că demersul lui Teodor Meleșcanu, de a restitui Președinției documentele referitoare la cei opt foști sau actuali miniștri, pe motiv că nu reprezintă “dosarul cauzei”, intră sub incidența răspunderii penale, ministrul Justiției făcându-se vinovat de abuz în serviciu contra intereselor publice.
La rândul său, secretarul executiv al PDL, Elena Udrea, a precizat că democrat-liberalii îl mai acuză pe Teodor Meleșcanu de infracțiunea de reținere sau distrugere de înscrisuri, prin împiedicarea ca un înscris destinat unui organ de urmărire penală să ajungă la acesta, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluționării unei cauze.