Băsescu îl acuză pe Ponta de dezinformare privind reprezentarea în relația cu UE



Președintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri seară, că premierul Victor Ponta dezinformează prin acuzația că șeful statului și-ar fi atribuit în trecut, înainte de 7 mai, și din atribuțiile Guvernului și Parlamentului în relația cu Uniunea Europeană.
„Fără să vreau să fiu agresiv, dar aș da o replică domnului prim-ministru doctor Victor Ponta, care ieri făcea următoarea declarație: «E foarte clar că începând cu 7 mai nu se mai poate ca o singură instituție, și anume președintele României, să îndeplinească și funcțiile Guvernului și ale Parlamentului și începem încet-încet să revenim fiecare la atribuții» (…) Nu îmi place să folosesc cuvinte de genul dezinformare, minciună publică, dar pot să vă spun că de la instalarea Guvernului Ponta am avut exact același comportament în relația cu instituțiile statului pe care l-am avut și în timpul celorlalalte guverne, fie că s-au numit Tăriceanu sau Boc”, a spus Băsescu în conferință de presă.
El a adăugat că este „nedreaptă” afirmația premierului Ponta, în condițiile în care inclusiv reprezentarea la reuniunea Consiliului European din 23 mai s-a făcut în baza unui memorandum discutat și în ședință de Guvern și care a fost contrasemnat de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban și cel al Afacerilor Externe, Andrei Marga.
„Nu este în regulă să spui «Eu vreau să cooperez», iar pe de altă să dezinformezi”, a spus Băsescu, adăugând că Ponta a uitat chiar de semnătura proprie și de cele ale propriilor miniștri.
De asemenea, Băsescu a acuzat Guvernul Ponta de „neglijență” în reprezentarea la ședințele formațiunilor Consiliului UE, el dând mai multe exemple de astfel de reuniuni din ultima lună la care Guvernul României a fost reprezentat de secretari de stat sau adjunctul șefului misiunii pe lângă UE de la Bruxelles, deși celelalte state membre au fost reprezentate de cel puțin un ministru.