Băsescu: Îi rog pe români să nu voteze nici un candidat despre care știu că are dosar penal



Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că îi roagă pe români să nu voteze nici un candidat despre care știu că are dosar penal, el transmițând totodată liderilor USL să nu își imagineze că un ministru cu dosare penale va avea ocazia să depună jurământul în fața sa.
„Indiferent cât de frumos le vorbește un candidat, indiferent că e de la USL, că e de la ARD, dacă știu din presa locală sau de la televizor că are un dosar penal, îi rog să nu îl voteze!”, a spus Băsescu, într-o conferință de presă.
El a opinat că „singurul reper care ne poate credibiliza este votul din 9 decembrie”. „Mi-aș dori mult ca românii să le demonstreze europenilor că ei nu tolerează suspiciunile de corupție. Îi rog să nu voteze nici un candidat, indiferent al cui este, despre care știu că are dosar penal. Dacă au dubii, în această săptămână de campanie îl pot întreba, sau se pot interesa la instituțiile statului. Dar ar fi un mesaj extraordinar că românii nu tolerează corupția și românii nu sunt neapărat egali cu clasa politică. Înțelepciunea românilor care merg la vot este deasupra înțelepciunii reduse pe care au arătat-o parlamentarii legat de cazurile de corupție”, a adăugat el.