Președintele Traian Băsescu l-a decorat, marți, pe ambasadorul SUA la București, Nicholas Taubman, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce mulțumindu-i acestuia pentru „atenta și onesta” observare a realității românești. Decorarea a avut loc marți, la Palatul Cotroceni, și a început cu 20 de minute întârziere față de ora programată. La eveniment au fost prezenți, alături de șeful statului și de ambasador, soția diplomatului, consilieri prezidențiali, reprezentanți ai Ambasadei SUA la București precum și directorii SRI și SIE, George Cristian Maior și Mihai Răzvan Ungureanu.
Potrivit decretului semnat de șeful statului, decorația a fost conferită, la propunerea ministrului de Externe, în semn de apreciere pentru contribuția remarcabilă în reformarea instituțiilor publice românești și pentru întreaga activitate pusă de Nicholas Taubman în slujba dezvoltării relațiilor româno-americane.
În discursul rostit, Traian Băsescu a enumerat momentele principale ale mandatului ambasadorului american la București, menționând semnarea Acordului de acces al trupelor americane staționate în România, consolidarea relațiilor militare dintre România și SUA, „fie că vorbim de Balcanii de Vest, Irak sau Afganistan” și faptul că tot în timpul mandatului lui Taubman Parteneriatul strategic România-SUA a dobândit o puternică dimensiune economică.
„La fel de adevărat este că în timpul mandatului dumneavoastră am întărit Parteneriatul pentru Marea Neagră. Nu mai puțin importantă a fost provarea firmelor românești în Statele Unite, ambasadorul promovând o inițiativă de schimb de informare între companiile românești și americane”, a spus Băsescu.
Șeful statului a apreciat că implicarea ambasadorului american în procesele de reformă din România „a fost bine venită”.
„Vă mulțumesc domnule ambasador pentru atenta și onesta observare a realității românești. (…) Vă mulțumesc pentru că ne-ați sprijinit enorm prin transmiterea corectă a informațiilor către administrația americană astfel încât la București s-a organizat cel mai mare summit NATO din istoria Alianței. Domnule ambasador, regret plecarea dumneavoastră și îmi exprim speranța că succesorul dumneavoastră va fi la fel de apropiat de România cum ați fost dumneavoastră”, a spus Băsescu.
La rândul său Nicholas Taubman a mulțumit pentru disticția primită, declarându-se onorat de aceasta și menționând că o acceptă „cu sentimentul că orice ai face nu este suficient”.
Taubman a mai spus că România are un viitor strălucit, fiind cea mai de succes țară din Balcani.
„Aștept cu nerăbdare ca acest viitor să devină realitate pentru că știu că îl așteptați”, a spus Taubman. El a ținut să-i mulțumească soției sale pentru sprijinul pe care l-a primit din partea acesteia în timpul mandatului.
La final șeful statului și ambasadorul american au ciocnit o cupă de șampanie cu toți cei prezenți.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Nicholas F. Taubman, se află la final de mandat. Acreditat în 2005, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Nicholas Taubman, i-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Traian Băsescu, la 5 decembrie 2005.
Conducerea ambasadei va fi asigurată de însărcinatul cu afaceri Jerry Guthrie-Corn, până la numirea unui nou ambasador de către administrația Obama.