Băsescu îi cere premierului Ponta să înceteze orice atac la adresa justiției, „de îndată”



Președintele Traian Băsescu
Președintele Traian Băsescu

Președintele Băsescu i-a cerut prim-ministrului Victor-Viorel Ponta „să înceteze de îndată orice atac la adresa justiției și să reintre în atribuțiile constituționale ale funcției de prim-ministru”.
Potrivit unui comunicat de presă al Departamentului de comunicare publică al Administrației Prezidențiale, „președintele Traian Băsescu a luat notă cu profundă îngrijorare de atacurile prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, la adresa justiției făcute în ultima perioadă, inclusiv în data de 6 ianuarie”.
„Domnul președinte Traian Băsescu consideră că aceste declarații aduc prejudicii grave României în calitate de stat membru al Uniunii Europene și NATO. Totodată, aceste declarații sunt incompatibile cu exigențele funcției de prim-ministru într-un stat al Uniunii Europene”, se arată în comunicatul Departamentului de comunicare publică al Administrației Prezidențiale.
„Totodată, domnul președinte Traian Băsescu îi cere public domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta să respecte Acordul de colaborare instituțională între președintele României și prim-ministrul Guvernului, în care elementul central se referă la susținerea independenței justiției”, se mai spune în comunicatul de presă.
Ponta: Nu mă bat cu justiția, mă bat cu el și cu cozile lui de topor
Ca răspuns la solicitarea președintelui Băsescu, în plenul ședinței de guvern de ieri, premierul Victor Ponta a declarat că el nu se bate cu justiția, ci cu președintele Traian Băsescu și „cozile lui de topor”.
„Sunt convins că sunteți alături de mine în bătălia cu regimul Băsescu. Am văzut că nu a înțeles domnul președinte, că m-aș bate cu justiția. Eu nu mă bat cu justiția, mă bat cu el și cu cozile lui de topor. Vă rog pe toți să aveți curaj și știm că, pentru ceea ce ne-au votat oamenii, ce se întâmplă în fiecare zi se va întâmpla în mod sigur până în luna decembrie”, le-a spus Victor Ponta miniștrilor, în ședința de guvern.


Premierul Victor Ponta
Premierul Victor Ponta
Președintele Traian Băsescu
Președintele Traian Băsescu


Recomandări

Scandal pe acreditările de la Ministerul Justiției. Băsescu: Tudorel a luat-o razna. Revino-ți omule!

Șeful DNA, Călin Nistor, cere premierului Dăncilă și lui Toader abrogarea OUG 7

Discursul lui L. Dragnea: Abuzuri în justiție, dubla măsură a UE, multinaționalele și statul paralel

PSD recuperează parlamentarii plecați. Valeriu Steriu trece de la PMP la PSD: Aleg libertatea