Băsescu îi cere lui Tăriceanu să renunțe la propunerea Noricăi Nicolai pentru MJ



Președintele Traian Băsescu îi cere, într-o scrisoare, premierului Călin Popescu Tăriceanu să renunțe la propunerea de numire a Noricăi Nicolai în funcția de ministru al Justiției, deoarece percepția publică negativă asupra faptelor acesteia nu duce la creșterea încrederii în justiție.
„Stimate domnule prim-ministru, prin prezenta vă solicit să renunțați la propunerea de numire în funcția de ministru al Justiției a doamnei Norica Nicolai, deoarece percepția publică negativă cu privire la fapte anterioare în care doamna Nicolai a fost implicată în calitate de senator nu este de natură să conducă la creșterea încrederii în justiția din România, nici în rândul populației, și nici în rândul partenerilor noștri externi”, se arată în scrisoarea președintelui Traian Băsescu, remisă marți agenției MEDIAFAX de Biroul de presă al Președinției.
Șeful statului consideră că funcția de ministru al Justiției implică mult mai mult decât îndeplinirea condițiilor legale pentru exercitarea oricărei alte funcții de membru al Guvernului. În opinia sa, funcția de ministru al Justiției presupune, printre altele, „reputație neștirbită și moralitate”, ținând cont de faptul că ministrul Justiției este membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, organism format din magistrați, care trebuie să dea dovadă de onorabilitate ce nu poate să fie umbrită de nicio faptă, „și cu atât mai mult de una de notorietate publică”.
„De asemenea, întrucât ministrul Justiției este și membru al CSAT, voi acorda o atenție deosebită nominalizării pentru această funcție”, adaugă Traian Băsescu.
El apreciază că, din păcate, „reputația doamnei Nicolai a fost știrbită” de implicarea acesteia în incidentul prin care o rudă a sa a fost introdusă în sala Senatului, prin încălcarea Regulamentului. „Legat de acest eveniment s-a creat impresia că ruda doamnei Nicolai a exercitat un drept de vot pe care nu-l avea, substituindu-se doamnei senator, în mod ilegal, dar cu acordul acesteia. De altfel, din câte știu, doamna senator Norica Nicolai a fost sancționată cu avertisment pentru aceste fapte”, adaugă președintele. El menționează că, urmare a redării publice a imaginilor desfășurării acțiunilor Noricăi Nicolai și a rudei acesteia, a rezultat o reacție negativă a opiniei publice.
„Pentru cele de mai înainte, sunt nevoit să resping candidatura doamnei Norica Nicolai pentru ocuparea funcției de ministru al Justiției, și vă rog să desemnați o altă persoană care să întrunească condițiile necesare și indispensabile funcției de membru al Guvernului României și de ministru al Justiției, ținând cont și de prevederile incidente acestei demnități, inclusiv ale domeniului pe care îl va coordona”, îi mai scrie Traian Băsescu premierului Tăriceanu.
Președintele precizează că, având în vedere imperativul de a confirma prin fapte, și nu doar declarativ, voința politică de a construi și consolida o justiție independentă, își permite să îi sugereze premierului „opțiunea pentru un candidat necontroversat, capabil să impună respect din punct de vedere profesional atât în fața cetățenilor, cât și în relația cu magistrații, independent din punct de vedere politic”.
„În ceea ce privește decizia dumneavoastră, vă reamintesc faptul că România se află încă sub monitorizarea Comisiei Europene, iar perspectivele următorului raport nu sunt dintre cele care să ne permită o abordare superficială a problemei justiției având în vedere involuțiile generate pe de o parte de prestația ultimului ministru al Justiției, iar, pe de alta, de emiterea unor Ordonanțe de Urgență și legi de către Guvern și Parlament. Aș dori să precizez că nu anticipez o aplicare a clauzei de salvgardare pe justiție, ci doar vă solicit să găsiți sau, împreună să găsim, soluții pentru a diminua percepția partenerilor noștri europeni că după aderarea la Uniunea Europeană nu ne-am mai respectat angajamentele”, se mai arată în scrisoarea șeful statului.
El mai precizează că respingerea candidaturii s-a făcut ținându-se cont de prevederile Constituției și ale Deciziei Curții Constituționale nr.356/2007.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a transmis Președinției, în 17 decembrie 2007, propunerea de numire a Noricăi Nicolai în funcția de ministru al Justiției, în locul lui Tudor Chiuariu care demisionase în urmă cu o săptămână. Nominalizarea Noricăi Nicolai pentru funcția de ministru al Justiției a fost aprobată de Biroul Politic Central al PNL, cu 28 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”.
Conform Deciziei Curții Constituționale 356/2007, președintele României nu are drept de veto, dar are dreptul să verifice dacă persoana nominalizată pentru funcția de ministru îndeplinește „condițiile de corespundere în funcție” și poate cere primului-ministru să renunțe la propunerea formulată și să facă o nouă nominalizare. Curtea Constituțională subliniază că respingerea candidaturii la funcția de ministru trebuie să fie „motivată”.
Decizia Curții Constituționale a fost formulată ca răspuns la sesizarea premierului Tăriceanu în legătură cu refuzul președintelui Băsescu din primăvara lui 2007 de a-l numi pe Adrian Cioroianu în funcția de ministru de Externe.