Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la finalul întrevederii cu președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, că România este între primele țări care ies din procedura de deficit excesiv, iar românii pot fi mândri că nu sunt în situația de a întinde mâna pentru pensii și salarii.
„Am ținut să subliniez, în discuțiile cu domnul președinte, succesul pe care l-a avut România în restabilirea echilibrelor macroeconomice și am menționat – bazat și pe comunicările Eurostat din ultimele două zile – cu privire la deficitul bugetar că practic România îndeplinește criteriile de ieșire din procedura de deficit excesiv. Am subliniat și faptul că ne bucură că suntem una din primele țări care reușesc să iasă din procedura de deficit excesiv, dintre cele circa 20 de țări care se află în această procedură”, a susținut Traian Băsescu.
Totodată, el a menționat că românii pot fi mândri acum că oficialitățile nu trebuie „să întindă mâna nicăieri” pentru a plăti pensiile și salariile.
„A fost rezultatul unor măsuri dificile (ieșirea din procedura de deficit excesiv, n.r.), extrem de dificile, pe care eu și Guvernul Boc ni le-am asumat în mai 2010, pe care le-au suportat românii, dar le spun românilor astăzi că pot fi mândri că România a revenit din punct de vedere al credibilității acolo unde îi este locul, adică printre statele care cheltuiesc rezonabil și nu au nevoie să stea cu mâna întinsă nicăieri pentru a-și plăti pensiile și salariile”, a mai afirmat șeful statului.
România a înregistrat anul trecut un deficit bugetar de 2,9% din PIB, calculat conform criteriilor ESA95, încadrându-se astfel sub pragul de 3%, condiție care trebuie îndeplinită pentru ieșirea țării din procedura de deficit bugetar excesiv, arată date prezentate, luni, de Eurostat.
Ministerul Finanțelor Publice anunța într-un comunicat la începutul anului că autoritățile române vor notifica Comisia Europeană până la 1 aprilie că deficitul calculat al României a fost mai mic de 3% din PIB anul trecut, dacă valorile preliminare ale execuției bugetare urmau să se confirme, iar în mai-iunie Ecofin ar putea adopta decizia finală de abrogare a deficitului excesiv.
Comisia Europeană va analiza posibilitatea ca România să aibă o tendință clară pe termen mediu de a menține deficitul sub limita de 3% din PIB, după care ar putea recomanda Ecofin abrogarea procedurii deficitului excesiv în România, iar în lunile mai – iunie s-ar putea adopta decizia finală în acest sens.
Decizia Ecofin privind existența deficitului excesiv în cazul României a fost adoptată în iulie 2009. Ea a fost determinată de faptul că România înregistrase în 2008 un deficit de 5,4% din PIB. În consecință, România a trebuit să adopte măsuri severe de scădere a deficitului în domeniul salarizării în sistemul public, schimbări în sistemul de pensii, precum și alte măsuri menite să reducă dezechilibrele majore reflectate inclusiv în deficiul contului curent extern.
La sfârșitul anului trecut, 20 din cele 27 de țări membre ale UE se aflau în procedura de deficit excesiv, cu excepția Bulgariei, Estoniei, Germaniei, Finlandei, Maltei, Luxemburgului și Suediei.
Potrivit procedurii de deficit excesiv, deficitul bugetar este calculat ca împrumuturile nete al întregului sector guvernamental – autorități centrale, locale și fonduri de asigurări sociale.
Bugetul general consolidat a înregistrat anul trecut un deficit calculat pe cash de 2,5% din PIB, ușor peste ținta stabilită cu Fondul Monetar Internațional.