Băsescu: ÎCCJ să nu mai accepte ca în cazurile de mare corupție să se dea multe termene



Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, comentând raportul CE, că este obligatoriu, pentru a se evita ajungerea cazurilor de mare corupție în „zona de prescripție”, ca judecătorii ÎCCJ să nu mai accepte ca în aceste dosarele să fie date multe termene.
Președintele a ținut să facă o observație legată de instanțele de judecată.
„Aș mai face o ultimă observație, care vizează, în primul rând, instanțele de judecată, și ea se referă la eficientizarea funcționării instanțelor, nu numai a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar, în mod deosebit, la Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când este vorba de judecarea dosarelor de corupție la nivel înalt. Este obligatoriu ca și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție să înțeleagă faptul că nu președintele României le cere, nu Guvernul României le cere acest lucru, ci este o condiție obligatorie în vederea evaluării din 2012”, a spus șeful statului.
El a precizat că raportul CE reclamă inclusiv acceptarea nejustificată a unui mare număr de termene pentru ca procesele, dosarele să ajungă în zona de prescripție. În acest context, președintele Băsescu a spus că măsura decisă de Înalta Curte de Casație și Justiție privind scoaterea din perioada de prescripție a timpului cât dosarele au stat, eventual, pe la Curtea Constituțională nu este credibilă.
„Având în vedere evoluțiile și abordările constante ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, acest paleativ nu poate fi crezut nici la Bruxelles, nici măcar în România. Tare m-aș bucura să mă înșel și să-i văd că vor judeca și vor scoate perioada de blocaje legată de Curtea Constituțională din termenul de prescripție”, a mai spus Băsescu.