Băsescu: I-am propus lui Ponta să introducă acciza în iunie, dacă nu se închide bugetul; n-a vrut



Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că, în întâlnirea pe care au avut-o la Cotroceni, i-a propus premierului Victor Ponta să nu introducă acciza majorată de la 1 ianuarie 2014, iar dacă nu se închide bugetul să o introducă de la 1 iunie, însă primul-ministru nu a acceptat.
„I-am propus premierului: nu introdu acciza de la 1 ianuarie și, dacă nu se închide bugetul, introdu de la 1 iunie. Nu a acceptat”, a relatat președintele Traian Băsescu.
Șeful statului a adăugat că acest refuz i-a „confirmat” că premierul „dorește banii pentru alegerile europarlamentare”.
Președintele Băsescu a discutat, marți, la Cotroceni, cu premierul Ponta, la întâlnire fiind prezenți miniștrii Chițoiu și Voinea, precum și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Șeful statului a afirmat, în declarația de presă susținută după întâlnirea de la Palatul Cotroceni, că punctul de vedere al lui Victor Ponta a rămas „inflexibil”, respectiv că va fi introdusă taxa suplimentară la combustibili.
Anterior afirmației lui Băsescu, premierul Victor Ponta a declarat că președintele nu și-a schimbat poziția față de proiectul de buget, care a fost extrem de „inflexibilă”, iar singura rugăminte a Guvernului a fost, în aceste condiții, să nu tergiverseze excesiv de mult aprobarea bugetului.
Președintele va respinge Legea bugetului, o va retrimite Parlamentului și ia în calcul, ulterior, și sesizarea Curții Constituționale.