Hotărârea Guvernului prin care se stabilesc colegiile uninominale pare a nu respecta rigorile legii, ceea ce periclitează chiar introducerea noului sistem de vot și poate genera confuzie, a declarat președintele Traian Băsescu, miercuri, în fața Camerelor reunite ale Parlamentului. El a enumerat câteva aspecte pozitive ale vieții politice din România, incluzând și adoptarea votului uninominal, „chiar dacă nu conform variantei dorite de cetățeni la referendumul din noiembrie 2007”.
„Aici exprim regretul că Hotărârea Guvernului prin care se stabilesc colegiile electorale pare a nu respecta rigorile legii, ceea ce periclitează chiar introducerea noului sistem de vot și poate genera confuzie”, a spus Băsescu.
PRM a atacat în contencios administrativ Hotărârea Guvernului privind delimitarea colegiilor uninominale.
PDL a solicitat, marți, Executivului să fie pregătit pentru orice eventualitate și pentru orice s-ar întâmpla, corectând eventualele greșeli ale legii, pentru a organiza alegerile pe 30 noiembrie, prin sistemul de vot uninominal.