Președintele Traian Băsescu a cerut, marți, noului ministru al Mediului și Guvernului să analizeze rapid și să decidă în legătură cu investițiile de la Roșia Montană, Roșia Poieni și gazele de șist.
El a menționat că este necesară o decizie rapidă a autorităților române în legătură cu investițiile străine legate de resursele naturale.
Băsescu a menționat că deciziile, de aprobare sau respingere, sunt de preferat actualei situații în care investitorii așteaptă hotărâri din partea autorităților.
El a precizat că recomandă autorităților să decidă în favoarea creării de locuri de muncă.
„Ceea ce vă cer, domnule ministru și domnilor membri ai Guvernului, este să vedeți dacă e fezabilă Roșia Montană. Dacă este fezabilă, dați rapid avize, dacă nu, spuneți nu investitorului, pentru că fiecare zi în care întârziem ne va costa enorm în următorul proces. Nu mai țineți astfel de subiecte în dezbatere publică pentru că descalifică autoritățile române”, a spus Băsescu.
Noul ministru al Mediului, Attila Korodi, a depus, marți, jurământul de învestitură în funcție, la Palatul Cotroceni, în fața șefului statului, a președinților celor două Camere ale Parlamentului, a premierului și a reprezentanților Guvernului.