Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, după consultările cu partidele, că Guvernul nu funcționează sau funcționează foarte prost, dând ca exemplu efectele secetei, situația din sănătate, incapacitatea Executivului de a absorbi fondurile comunitare și incoerența din politica externă.
Șeful statului a spus că Guvernul nu îndeplinește trei condiții: nu este eficient; este un guvern cu legitimitate îndoielnică, atât timp cât PNL nu a participat sub această denumire în alegeri, iar susținerea parlamentară este netransparentă, oficial fiind un guvern cu o susținere parlamentară de 18 – 19%.
Traian Băsescu s-a arătat îngrijorat de modul în care funcționează „instituția care se numește Guvernul României”. El a amintit că, potrivit Constituției, președintele trebuie să vegheze la buna funcționare a instituțiilor și a afirmat că, în acest moment, această instituție, Guvernul, „nu funcționează sau funcționează foarte prost”.
El a adăugat că are câteva exemple în sprijinul afirmațiilor sale, primul dintre acestea fiind modul în care Executivul a gestionat problema secetei. Băsescu a spus că, deși a anunțat luarea unor măsuri, Guvernul a fost imobil și nu a acționat din timp. Șeful statului a precizat că, în aceste condiții, efectele secetei vor fi vizibile și puternice.
Un alt exemplu dat de șeful statului a vizat problemele din Sănătate. „Mor oameni în spitale din lipsă de asistență”, a spus Băsescu. El a menționat că în orice stat civilizat această problemă ar necesita eforturi minime pentru a fi rezolvată.
Băsescu a vorbit și despre „incapacitatea Guvernului de a absorbi fondurile puse la dispoziție de Comisia Europeană pentru acest an”. El a menționat că nu are în vedere o absorbție de 100%, ci că vorbește despre o proporție de 15-20%, similară cu aceea pe care statele nou intrate în UE au reușit-o.
El s-a declarat, de asemenea, îngrijorat de „incoerența” în domeniul politicii externe, la nivelul Executivului. El i-a acuzat pe miniștrii Aparării și de Externe că fac declarații contradictorii care pun România în situații ridicole și îi determină pe partenerii externi să nu mai înțeleagă în ce direcție se îndreaptă România.
În opinia președintelui, toate acestea demonstrează că Guvernul nu funcționează și că nu îndeplinește cele trei condiții pentru a fi un guvern democratic: eficiență, legitimitate și susținere transparentă în Parlament.
Băsescu a spus că acest guvern nu este legitim pentru că are în componență un partid, PNL, „care nu a participat sub această denumire la alegerile din 2004”, iar susținerea sa parlamentară nu este transparentă.
Șeful statului a susținut că propunerea pe care a făcut-o viza „ramforsarea Guvernului prin refacerea Alianței”. Președintele s-a arătat convins că propunerea sa ar fi putut da șansa „forțelor liberale din Parlament”, nominalizând PNL și PLD, de a-și regândi traiectoria politică.
„Propunerea viza și soluționarea lipsei de comunicare instituțională între premier și președinte, ca urmare a atitudinii, a poziției pe care primul-ministru, pe care eu l-am desemnat, a avut-o în ceea ce privește suspendarea și demiterea președintelui”, a mai spus Băsescu.
Șeful statului s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanții formațiunilor parlamentare, inclusiv cu PLD, pentru consultări pe tema identificării unui premier care să prezinte o formulă guvernamentală PNL-PD-PLD.





