Băsescu, fostului președinte PE Hans-Gert Pöttering: Când dumneavoastră susțineați integrarea fostelor state comuniste, puțini erau optimiști



Președintele Traian Băsescu i-a mulțumit, miercuri, fostului președinte al Parlamentului European Hans-Gert Pöttering pentru faptul că a fost printre politicienii care au pledat, după revoluțiile din 1989, pentru integrarea europeană a statelor foste comuniste, informează Mediafax. Președintele României i-a înmânat lui Hans-Gert Pöttering, fost președinte al Parlamentului European (2007 – 2009) și președinte al Fundației ”Konrad Adenauer”, Ordinul Național ”Steaua României” – în grad de Mare Ofițer, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni.Președintele Traian Băsescu i s-a adresat lui Hans-Gert Pöttering cu sintagma ”dragă prietene”, precizând că în ultimii zece ani a avut un parteneriat cu acesta, atât în calitate de președinte al Parlamentului European, cât și în calitate de reprezentant proeminent al Germaniei în Uniunea Europeană.”Am avut ocazia să vă cunosc și să știu multe lucruri despre activitatea de 35 de ani pe care ați desfășurat-o în Parlamentul European. De aceea, consider că înmânarea unei înalte decorații a statului român dumneavoastră personal este o onoare și pentru mine și pentru poporul român”, a declarat Traian Băsescu.



Recomandări

Marian Andronache: PMP va avea o prioritate în a susține drepturile românilor care locuiesc și muncesc în țările Uniunii Europene

Președintele PMP Suceava, Marian Andronache, candidează la alegerile europarlamentare din data de 26 mai
Președintele PMP Suceava, Marian Andronache, candidează la alegerile europarlamentare din data de 26 mai

Traian Băsescu, după aproape 4 ore de audieri la DNA: Am fost martor la o comisie rogatorie

Polițistul arestat pentru pedofilie a fost decorat în 2012 cu ordinul ”Bărbăție și Credință” de Traian Băsescu