Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la întâlnirea cu magistrații admiși la concursul organizat de CSM, că raportul pe justiție care va fi prezentat la Bruxelles în 23 iulie va extinde „foarte probabil” perioada de monitorizare a României.
Șeful statului a mai făcut o declarație în acest sens duminică, de Ziua Justiției, când a spus că magistrații puteau face românilor un cadou frumos, încetarea monitorizării României de către UE, dar, din păcate, rezultatul muncii acestora este că monitorizarea va continua.
Băsescu s-a întâlnit miercuri, la Palatul Cotroceni, cu cei 47 de procurori și 81 de judecători admiși la examenul organizat recent de CSM, ocazie cu care le-a vorbit acestora de situația din Justiție.
„Noi toți putem avea o ușoară dezamăgire: sistemul de justiție din România cred că are cea mai mare densitate de oameni cu studii superioare din toate sistemele existente în România. Cu toate acestea, a fost sistemul care, la intrarea în UE, a intrat sub sigla continuării supravegherii pentru că nu avea performanțele cerute de standardele UE, iar astăzi, la un an și jumătate, când trebuia să se termine procesul de monitorizare a justiției din România, foarte probabil, raportul va extinde perioada de monitorizare”, a declarat Băsescu.
El le-a spus tinerilor magistrați că este de părere că intrarea acestora în magistratură înseamnă un plus de vigoare și determinare pentru ca justiția din România să se alinieze foarte rapid la nevoile unei justiții europene.
El a adăugat că nimeni nu îi face responsabili de „inflație”, „construcția de autostrăzi”, „creșterea economică”, „fondurile alocate educației sau sănătății”, ci doar de respectarea și aplicarea legii, astfel încât justițiabilul să-și redobândească încrederea în sistemul juridic românesc.
La eveniment a participat și secretarul de stat în Ministerul Justiției Cătălin Niculescu, acesta fiind prezent în locul ministrului Cătălin Predoiu, aflat la Bruxelles.
Niculescu a declarat că ministerul pe care îl reprezintă consideră că „raportul de țară” care va fi prezentat la Bruxelles va fi „obiectiv”.
Secretarul de stat a mai spus că documentul va evidenția și aspectele pozitive, la fel ca și pe „cele rele” și va arăta ce trebuie făcut în continuare în sistemul juridic din România.