Președintele Traian Băsescu a discutat cu reprezentanții PD-L și despre Legea parteneriatului între stat și biserică, precizând că va face o analiză privind legalitatea și oportunitatea acesteia, după care va decide dacă o promulgă, a declarat Sulfina Barbu.
Președintele Organizației de Femei a PD-L, deputatul Sulfina Barbu a precizat că Traian Băsescu i-a întrebat pe democrat-liberali care au fost argumentele pentru această lege și ce urmăresc prin această reglementare, având în vedere că este vorba despre bani publici.
Potrivit Sulfinei Barbu, șeful statului a spus că își rezervă dreptul de a face o analiză pe această lege, după care va decide dacă o va promulga.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, că PDL este partid de dreapta și este firesc să susțină legea parteneriatului stat-biserică, arătând că acest parteneriat este esențial pentru buna funcționare a societății.
Voinescu a spus că în acest parteneriat statul trebuie să-și păstreze cararterul laic, iar biserica „esența și scopul social”.
„Mi se pare important dacă avem, pe de o parte, resurse guvernamentale ale statului de investit în domeniul social și biserica dispune la rândul ei de o rețea extrem de importantă în acest domeniu, este logic să corelăm aceste două tipuri de rețele sociale care trebuie să lucreze împreună”, a explicat Voinescu.
Institutul pentru Politici Publice (IPP) i-a cerut președintelui Traian Băsescu, printr-o scrisoare deschisă, să nu promulge legea pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat și Biserică în domeniul asistenței sociale, cerând ca actul normativ să fie retransmis Parlamentului spre reexaminare.
Conform unui comunicat al IPP, printr-o scrisoare deschisă adresată miercuri președintelui Băsescu, Institutul pentru Politici Publice, împreună cu Fundația Alpha Transilvană, Fundația „Estuar”, Fundația Pentru Voi, Rețeaua Romanian Harm Reduction Network (RHRH), Asociația „Alături de Voi” și Federația Organizația Națională a Persoanelor cu Handicap din România au solicitat să nu promulge recent adoptata Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat și Biserică în domeniul asistenței sociale, inițiată de către deputați și senatori ai PD-L, cerând ca actul normativ să fie retransmis Parlamentului spre reexaminare.
„Organizațiile semnatare consideră că legea este în contradicție flagrantă cu principiul competiției libere în furnizarea de servicii sociale, instituind practic un al doilea monopol, după cel al Statului, al unităților de cult, asupra furnizării de servicii de asistență socială finanțate în proporție de 80% din bugetul de stat”, se arată în comunicat.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege privind stabilirea parteneriatului dintre Stat și Biserică în domeniul asistenței sociale, prin care statul oferă sprijin unităților de cult pentru a furniza servicii de asistență socială. Proiectul a fost adoptat cu 254 voturi „pentru”, șapte voturi „împotrivă” și cinci abțineri.