Băsescu: E nevoie de o schimbare de atitudine politică, inclusiv a mea



Băsescu: Țara se prăbușește
Băsescu: Țara se prăbușește

Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, ieri, că cele trei săptămâni de bătălie politică și cele trei luni de la instalarea Guvernului Ponta, care vor deveni prea mult, trebuie să genereze o schimbare imediată de atitudine politică a tuturor, inclusiv a sa.
„Eu cred ca cele trei săptămâni de bătălie politică ce sunt de ajuns și cele trei luni (de la instalarea Guvernului Ponta, n.r.), care vor deveni prea mult, trebuie să facă, să genereze o schimbare imediată de atitudine a tuturor politicienilor, inclusiv a mea”, a spus Băsescu.
El a spus că îi cheamă pe politicieni la încetarea oricărei dispute, pentru că țara se prăbușește sub disputele politice.
„Îi chem pe politicieni la încetarea oricărei dispute, pentru că țara se prăbușește”, a spus Băsescu.
Întrebat ce anume are de schimbat în privința sa, președintele suspendat a spus: „Eu nu prea am mare lucru de schimbat, că eu sunt suspendat”.
El a spus că începe să își pună public anumite întrebări: „Câți bani au câștigat românii din suspendarea președintelui? Câți bani au câștigat românii din pierderea de credibilitate uriașă urmare a loviturii de stat? Cine se ocupă de buna guvernare?”.