Președintele Traian Băsescu a decorat, marți, mai mulți prelați, el declarând că acest gest reprezintă un simbol al recunoștinței pe care le-o poartă acestor ierarhi ai Bisericii Române, care, departe de țară, îi țin uniți pe români alături de biserică și le creează posibilitatea de a se întâlni, informează Mediafax. La ceremonia de la Palatul Cotroceni au fost prezenți doar cinci din cei zece prelați care au fost decorați de președinte, respectiv Înaltpreasfințitul Iosif (Ilie) Pop, mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Siluan (Ciprian) Șpan, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Preasfințitul Timotei Lauran, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, Preasfințitului Macarie (Marius Dan) Drăgoi, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, Preasfințitului Siluan (Cristian Constantin) Manuilă, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.Președintele Traian Băsescu a declarat că evenimentul este „specific unui președinte care se apropie de sfârșitul mandatelor lui” și el este un simbol al recunoștinței pe care o poartă celor zece reprezentanți ai Bisericii decorați și care, departe de țara mamă, „îi țin pe români uniți, îi țin pe români alături de biserică și de țară și mai ales le creează românilor din afara frontierelor posibilitatea să se întâlnească”.Șeful statului a afirmat că desele deplasări pe care le-a avut în lume și întâlnirile din afara granițelor i-au arătat importanța serviciului pe care înalții ierahi îl fac lui Dumnezeu, dar și românilor și faptul că „Biserica Ortodoxă Română rămâne singura instituție care în afară de frontierele României îi poate ține pe români laolaltă”.




