Președintele Traian Băsescu spune, referindu-se la tăierea teilor din Iași, că „a fost o greșeală” și că, atunci când ai o „administrație nesăbuită”, societatea trebuie să reacționeze, el adăugând: „E ca și cum ai tăia o creangă din teiul lui Eminescu”, informează Mediafax.Șeful statului a declarat, într-un interviu difuzat luni seară la TeleM Iași, întrebat ce crede despre tăierea a zeci de tei de pe bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Iași, că a fost o greșeală a administrației locale și că a tăia tei în Iași este ca și cum ai tăia o creangă a teiului lui Eminescu. „În orașul teiului lui Eminescu să tai tei e ca și cum ai tăia o creangă din teiul lui Eminescu. Nu știu dacă a fost cea mai inspirată soluție tăierea teilor și înlocuirea lor cu nu știu ce arbori ornamentali. A fost o greșeală. Sunt multe lucruri frumoase în Iași, iar în această listă era și densitatea mare de tei. Cred că a fost o greșeală care a afectat specificitatea orașului”, a spus șeful statului.Întrebat cum comentează faptul că Primăria Iași a marcat în zona Copou 500 de arbori care ar putea fi, de asemenea, tăiați, Traian Băsescu a răspuns: „Când ai o administrație nesăbuită, trebuie să reacționeze societatea. Până la urmă n-ai cum să lași o administrație să-și facă de cap”.





