Grupul de Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică, a dat publicității, luni, o retrospectivă a afirmații acuzatoare între Traian Băsescu, pe de o parte, și Theodor Stolojan, Valeriu Stoica și Cristian Boureanu, pe de altă parte, în care apar inclusiv catalogări ca „lacheu”, „bețiv”, „penibil”.
„Un lacheu”, „un tehnocrat scos din baie”, „un candidat trucat al PDSR”, persoană care, „dacă va ajunge președintele României, va determina Guvernul să acorde garanții guvernamentale grupului Tofan”, spunea Băsescu despre Theodor Stolojan, înaintea alegerilor din anul 2000, conform Grupului de Investigații Politice (GIP).
Pe Valeriu Stoica, Băsescu îl caracteriza ca fiind ministrul care „a penibilizat actul de justiție”, sub conducerea căruia „justiția trece prin cea mai neagră perioadă de la război”, a cărui reformă „înseamnă dispreț pentru oameni”, cu care „regret că am fost coleg”.
Iar despre Cristian Boureanu, Băsescu spunea că este un tânăr care „are excese în consumul de alcool” și care este „absorbit de alcool când vorbește public”.
Acestea sunt doar câteva dintre aprecierile făcute public de Traian Băsescu despre cei trei lideri ai „platformei liberale” lansate duminică, la Pitești. La rândul său, Valeriu Stoica a declarat în mai multe rânduri că Traian Băsescu este „intratabil”, că actualul președinte este „un politician cu orgolii mărunte, aflat în căutare de popularitate ieftină”, care „suferă de o pierdere pasageră a discernământului” și care „nu este lucid”, precizează GIP.
Credibilitatea „platformei liberale” este îndoielnica atâta vreme cât chiar cel pe care platforma își propune să îl susțină – Traian Băsescu – are o părere atât de proastă despre autorii acesteia, susține GIP, care îi cere președintelui Traian Băsescu să dea dovadă de consecvență și, fără a-și depăși atributele constituționale, să atragă atenția opiniei publice asupra pericolului pe care îl poate reprezenta pentru viața publică românească o „platformă” lansata de cei pe care domnia sa îi considera un „lacheu”, un ” bețiv” și un „penibil”.
Prezentăm retrospectiva realizată de GIP:
– Traian Băsescu despre Theodor Stolojan
– 26 iulie 2000, Traian Băsescu: „Theodor Stolojan și Mugur Isărescu sunt tehnocrați scoși din baie și aduși să devină președinți sau prim-miniștri”;
– 26 iulie 2000, Traian Băsescu: „Theodor Stolojan și Mugur Isărescu vor fi pulverizați de realitate”;
– 20 septembrie 2000, Traian Băsescu: „Sunt doi candidați la Președinție care nu vor să-l bată pe Ion Iliescu: Theodor Stolojan și Mugur Isărescu”;
– 16 noiembrie 2000, Traian Băsescu: „Dacă Theodor Stolojan va ajunge președintele României, acesta va determina Guvernul ca, până în februarie 2001, să acorde garanții guvernamentale grupului Tofan, aflat în mare dificultate financiară”;
– 16 noiembrie 2000, Traian Băsescu: „Theodor Stolojan și Mugur Isărescu sunt candidații trucați ai PDSR”;
– 16 noiembrie 2000, Traian Băsescu: „Theodor Stolojan și Mugur Isărescu sunt doi lachei care vor face tot ce se poate să-i fie prim-ministru lui Ion Iliescu”.
– Traian Băsescu vs. Valeriu Stoica
– 16 septembrie 1999, Valeriu Stoica: „Traian Băsescu este un politician cu orgolii mărunte, aflat în căutare de popularitate ieftină”;
– 16 septembrie 1999, Valeriu Stoica: „Atitudini cum sunt cele ale lui Traian Băsescu, care duc la disensiuni nedorite în coaliție, nu mai pot fi tolerate”;
– 31 martie 2000, Traian Băsescu: „Arestând un reputat profesor de matematică (deputatul PD Liviu Mera), Valeriu Stoica penibilizează actul de justiție”;
– 31 martie 2000, Traian Băsescu: „Valeriu Stoica a subordonat actul de justiție în scopuri politice și, sub conducerea sa, Justiția trece prin cea mai neagră perioadă de la război”;
– 31 martie 2000, Traian Băsescu: „Regret că Valeriu Stoica a rămas în funcția de ministru din greșeala PD”;
– 31 martie 2000, Traian Băsescu: „Îndreptarea justiției trebuie să înceapă chiar de la ministru”;
– 31 martie 2000, Valeriu Stoica: „Asemenea alegații periodice nu fac cinste domnului Băsescu ca persoană, și cu atât mai puțin ministrului Traian Băsescu”;
– 31 martie 2000, Valeriu Stoica: „Băsescu confundă, și nu pentru prima dată, două chestiuni inconfundabile: apărarea legii și protecția specială care s-ar cuveni unor membri ai PD”;
– 31 martie 2000, Valeriu Stoica: „De câte ori un membru al partidului pe care îl reprezintă este vizat de vreo anchetă a Justiției, în loc să analizeze corect și atent faptele, Traian Băsescu face declarații neavenite, scăpate oricărui control”;
– 31 martie 2000, Valeriu Stoica: „Traian Băsescu suferă de o pierdere pasageră a discernământului”;
– 31 martie 2000, Valeriu Stoica: „Domnul Băsescu nu este lucid și se află sub influența unor presiuni prea evidente”;
– 28 mai 2000, Valeriu Stoica: „Traian Băsescu nu mai are credibilitate pentru a prejudicia pe cineva”;
– 28 iunie 2000, Valeriu Stoica: „Mi-e teamă că Traian Băsescu este intratabil”;
– 5 iulie 2000, Traian Băsescu: „Recunosc cu durere în suflet că am făcut parte dintr-un guvern care disprețuiește oamenii și regret că am fost coleg cu domnul Stoica, care, în calitate de avocat, de jurist, trebuia să înțeleagă toate consecințele aplicării legislației pe care a promovat-o”;
– 5 iulie 2000, Traian Băsescu: „Abia ajuns la Primărie am înțeles că reforma domnului ministru Valeriu Stoica înseamnă mult dispreț pentru oameni, pentru mii de familii la nivelul Bucureștiului”;
– 5 iulie 2000, Traian Băsescu: „Reforma domnului Stoica a creat o adevărată pătură de cetățeni aruncați în stradă într-o guvernare care are pretenția că este cea mai democrată de după război”;
– 5 iulie 2000, Valeriu Stoica: „Dacă până ieri, fostul ministru al Transporturilor, Traian Băsescu, era unul dintre cei mai fervenți susținători ai proprietăților, acum acesta gândește altfel”;
– 5 iulie 2000, Valeriu Stoica: „Traian Băsescu face încă o dată dovada că este intratabil prin afirmațiile sale”;
– 14 mai 2001, Traian Băsescu: „Nu am văzut prestație mai proastă la un om politic român în ultimii cinci ani decât cea prin care Valeriu Stoica cere desființarea UDMR”;
– 20 septembrie 2001, Traian Băsescu: „Nu putem răspunde pozitiv solicitării de creare a unei alianțe a partidelor de opoziție propusă de Valeriu Stoica, pentru că o alianță înseamnă un ghiveci politic în care partidele își pierd identitatea”;
– 15 iulie 2004, Traian Băsescu: „Gândurile private ale domnului Stoica rămân gândurile domnului Stoica. Resping categoric ideea fuziunii care n-a fost niciodată subiectul discuțiilor la constituirea Alianței PNL-PD”;
– 15 iulie 2004, Traian Băsescu: „Momentul ales de Valeriu Stoica pentru avansarea ideii fuziunii dintre PNL și PD este unul extrem de favorabil pentru PSD. Într-un moment în care PSD se confruntă cu frământări interne grave, se trezește un politician să ne pună în situația de a da dezmințiri. În nici un caz PD nu intenționează să-și schimbe doctrina social-democrată modernă”.
– Traian Băsescu vs. Cristian Boureanu
– Ianuarie 2003, Traian Băsescu despre propunerea lui Cristian Boureanu de fuziune între PNL și PD: „Și la PNL sunt oameni care, uneori, au excese în consumul de alcool. Înțeleg că declarațiile au fost făcute de președinți de organizații de tineret. E păcat să fie absorbiți de alcool când vorbesc public”;
– Ianuarie 2003, Cristian Boureanu: „Băsescu se comportă, în ultima vreme, ca un urs încolțit de haita de lupi, ca să nu zic ca un maidanez fugărit de hingherii PSD-ului și nu mai distinge între prietenii și inamicii politici”.
Retrospectivă
Băsescu despre Stolojan, Boureanu și Stoica: un „lacheu”, un „bețiv” și un „penibil”

