Băsescu, despre reprezentanța Ținutului Secuiesc: Element de desconsiderare a Constituției



Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că deschiderea reprezentanței Ținutului Secuiesc la Bruxelles nu are efecte politice, dar este un element de desconsiderare a Constituției și a românilor.
Întrebat ce părere are despre discuțiile privind deschiderea reprezentanței Ținutului Secuiesc la Bruxelles, Băsescu a răspus: „Am o părere proastă”.
„Adică nu are efecte politice, însă este un element de desconsiderare și a Constituției și a românilor. Nu avem această unitate administrativă”, a spus președintele.
Reprezentanța „Ținutului Secuiesc” de la Bruxelles se numește, juridic, „Reprezentanța județelor Covasna și Harghita”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Sogor Csaba, care a arătat însă că denumirea „secuiesc” este o noțiune mai veche decât „teiul secular” premiat recent la Bruxelles.
Întrebat în legătură cu faptul că la Bruxelles se pot deschide reprezentanțe numai pentru unități teritorial-administrative recunoscute de legea națională, iar Ținutul Secuiesc nu intră într-o astfel de categorie, Sogor Csaba a explicat că, din punct de vedere juridic, biroul de lobby respectiv se va numi „Reprezentanța județelor Covasna și Harghita”. „Dar este ca la o societate comercială. Să luăm un exemplu: dumneavoastră vă deschideți o firmă, un magazin, și o înregistrați să zicem cu numele IMPEX SRL. Dar la dumneavoastră la intrare poate să scrie Monica”, a explicat el.