Președintele Traian Băsescu a afirmat, joi, la CSM, că incidentul de la ședința din 2007, când i-a urat succes lui Anton Pandrea pentru candidatura la șefia Consiliului, înainte ca acesta să și-o fi depus, a fost cauzat de necunoașterea procedurilor.
Șeful statului a participat la prima parte a ședinței CSM, în care s-a prezentat raportul de activitate al consiliului, în partea a doua urmând să aibă loc alegerile pentru noua conducere.
În timpul ședinței, procurorul Liviu Dăscălescu, membru CSM, a adus în discuție incidentul de la ședința din 2007.
Băsescu l-a întererupt pe Dăscălescu „pentru ca lucrurile să fie corect spuse”.
„Discutasem seara cu domnul președinte Gâlcă, la ce oră vin, detaliile de organizare. Zic: «La partea a doua nu stau». Zice: «Nu avem încă candidat». Dimineața când am sosit, ne-am strâns mâna. Zice: «Avem candidat». M-am bucurat. Neștiind procedura că se poate depune dosarul chiar înainte de ședință. Nu știam că dosarul domnului Pandrea nu s-a depus”, a susținut Traian Băsescu.
El a adăugat că a fost vorba despre necunoașterea procedurilor.
Liviu Dăscălescu și-a reluat discursul, spunând că „a fost o mică lucrătură acolo”. El a mai declarat că la acel moment și-a spus că poziția președintelui nu îi va influența decizia de a-l vota pe Pandrea la conducerea CSM.
Dăscălescu a mai spus că presa a scris în prezent că el ar fi favorit al șefului statului pentru șefia CSM.
„Am spus că nu candidez? Nu candidez”, a precizat Liviu Dăscălescu, la care, șeful statului, râzând, i-a răspuns: „Să știți că și eu m-am răzgândit”.
Judecătorului Anton Pandrea și procurorului Dan Chiujdea li se încheie, joi, mandatul de președinte, respectiv vicepreședinte al CSM, mandat deținut timp de un an, potrivit Constituției.
Succesorii celor doi ar putea fi judecătoarea Lidia Bărbulescu, vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), și procuroarea Grațiana Isac, din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT), potrivit unor surse din Consiliu.
Și în urmă cu un an președintele Traian Băsescu a participat la ședința CSM de prezentare a raportului de activitate și de alegere a noii conduceri a Consiliului. Și atunci șeful statului a participat doar la prima parte a ședinței, însă, în timpul dezbaterilor, la un moment dat a spus că a auzit că Anton Pandrea va candida și și-a exprimat speranța să fie o candidatură acceptată. El a adăugat: „Domnule Pandrea, am auzit că veți candida, succes”. În acel moment nimeni nu își anunțase candidatura la președinția CSM, iar ulterior Pandrea a fost singurul candidat la această funcție.
Anton Pandrea a și fost ales apoi președinte al CSM, iar afirmațiile șefului statului au generat o controversă aprinsă, președintele Băsescu fiind acuzat de unii lideri politici că și-ar fi depășit atribuțiile constituționale antepronunțându-se în privința alegerii noii conduceri a Consiliului.