Băsescu, despre ideea unui premier independent: Poate fi soluție, nu cred că are susținere



Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, în legătură cu ideea unui premier independent, că aceasta poate fi o soluție, menționând însă că nu crede că în coaliție va exista o susținere în acest sens.
Președintele Traian Băsescu a fost întrebat de ziariști, după ce s-a întalnit cu parlamentarii PDL, cum vede ideea unui premier independent.
„Cred că poate fi o soluție, dar nu cred că în coaliție va exista o susținere pentru această idee”, a răspuns Băsescu.
El a precizat că sunt multe soluții de relansare a încrederii în Guvern și acestea pot fi găsite în primul rând de oamenii politici.
Președintele s-a întâlnit, ieri, la Parlament, timp de două ore, cu parlamentarii PDL.
El a avut întâlniri mai multe întâlniri, începând de duminică, la care au participat reprezentanți ai PDL la nivel local și central. De asemenea, șeful statului s-a întâlnit cu UDMR, UNPR și cu liderul grupului minorităților.
Surse democrat-liberale declarau că din discuțiile președintelui cu reprezentanții PDL a reieșit posibilitatea înlocuirii premierului Emil Boc, o varianta, susținută de șeful statului, fiind numirea unui premier independent.
În acest context, presa a vehiculat mai multe nume, cum ar fi Mugur Isărescu, Mihai Tănăsescu, Cristian Popa, Călin Georgescu.