Băsescu, despre declarația lui Putin privind neizolarea Rusiei: E corectă, un semnal bun pentru Consiliul European



Declarația lui Vladimir Putin referitoare la faptul că Rusia nu vrea să fie izolată pe plan internațională este una corectă și chiar înțeleaptă, a declarat, joi, președintele Traian Băsescu, subliniind că afirmația liderului rus reprezintă un semnal bun pentru Consiliul European din 16 iulie, informează Mediafax.Președintele Traian Băsescu a calificat drept „corectă” și „chiar înțeleaptă” afirmația liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, referitoare la faptul că Moscova nu vrea să se izoleze de comunitatea internațională.”Este o afirmație extrem de puternică, care ne face să înțelegem că Moscova își va apăra interesul național, dar până la nivelul la care va fi afectat un alt interes național major al Federației Ruse: acela de a nu fi izolată pe plan internațional”, a declarat Traian Băsescu la Adevărul Live.Șeful statului a spus, totodată, că declarația lui Putin reprezintă „un semnal bun, premergător Consiliului European din 16 (iulie – n.r.)”, când una dintre probleme este analiza respectării cerințelor la adresa Rusiei privind situația din Ucraina, precum neimplicarea în problemele interne, predarea posturilor de control a frontierei ocupate de separatiști, încetarea focului și neaprovizionarea separatiștilor cu armament.



Recomandări

CSM a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la declarațiile lui Băsescu despre Kovesi și Stanciu

Băsescu: Voi susține la Consiliul European creșterea nivelului sancțiunilor împotriva Moscovei

Băsescu, despre tragedia aviatică din Ucraina: Rusia e partenerul teroriștilor în operațiunea legată de uciderea a 298 de persoane. Putin nu poate fugi de responsabilitate