Băsescu despre Blaga: PD-L nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal



Președintele Traian Băsescu l-a atacat dur, ieri, pe secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, spunând că PD-L „nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal, ci de un președinte”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În conferința de presă susținută, ieri, în stațiunea Covasna, președintele Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa secretarului general al PD-L, Vasile Blaga.
Întrebat dacă își menține decizia de a-l susține pe Emil Boc la șefia PD-L, Traian Băsescu a spus: „Bineînțeles, nu mi-am schimbat opțiunea și nu am motive să-mi schimb partenerul pe care îl am din 2004, Emil Boc”.
Președintele și-a exprimat apoi nemulțumirea că Vasile Blaga a făcut publică o întâlnire pe care a avut-o cu el și cu Emil Boc, legat de creșterea de la 1.400 la 4.800 a numărului de delegați la congresul PD-L.
„Din păcate, unul din candidați, Blaga, a ținut să facă public că a avut o întâlnire cu președintele și pe urmă încă una. Mi se pare că, fiind vorba de PD-L, nivelul de exigență în relațiile cu mine este puțin mai ridicat din punct de vedere comportamental, nu înțeleg ce avantaj a avut sau de ce consideră că dacă se află că a vorbit cu mine îi creează un avantaj. Nu mi-a plăcut deloc tipul acesta de speculație publică și faptul că sunt folosit în campanie și cu interpretări de schimbare de susținere”, a declarat președintele.
Traian Băsescu l-a acuzat apoi pe Blaga că „și-a însușit un atac provenit din televiziunile lui Vântu și Voiculescu” atunci când a declarat că vrea să-i fie șefului statului „un partener vertical, nu slugă”.
„PD-L nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal, ci de un președinte”, a adăugat Traian Băsescu.
În momentul în care un jurnalist i-a spus șefului statului că Vasile Blaga este cel care i-a condus campaniile electorale, Băsescu a spus că lui nu i-a condus nimeni niciodată campaniile electorale.
„Mie niciodată nu mi-a condus nimeni campaniile. Punct. Cine crede că mie mi-a condus vreo campanie, să demonstreze că poate câștiga cu alt candidat. Unii care pretind că m-au făcut pe mine să câștig n-au câștigat alegerile nici când au candidat ei. Hai s-o lăsăm pe asta cu miturile create pe bani, da?”, a conchis Băsescu.