Băsescu, delegației FMI, BM, CE: Semnalele de la Bruxelles sunt pozitive



Președintele Traian Băsescu le-a spus, marți, reprezentanților delegației FMI, BM și CE, pe care i-a primit la Palatul Cotroceni, că semnalele de la Consiliul European informal de la Bruxelles sunt pozitive și că, probabil, imaginea UE și a zonei Euro va fi upgradată de către investitori.
„Tocmai m-am întors de la Bruxelles (de la lucrările Consiliului European informal – n.r.) unde semnalele sunt pozitive. Am ajuns la o înțelegere în cele din urmă și cel mai probabil imaginea UE și a zonei Euro va fi upgradată de către investitori. Am introdus câteva reguli în interiorul UE care sunt foarte apropiate de regulile FMI”, a spus președintele Băsescu la începutul întrevederii.
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, i-a transmis, la rândul său, șefului statutului că ține de evidență faptul că angajamentul României de a-și asuma regulile stricte ale UE privind managementul economic este în măsură să trimită semnale pozitive din partea României în toată lumea.
Președintele Traian Băsescu se întâlnește, la ora transmiterii acestei știri, cu delegația FMI, BM și CE, la întrevedere participând și reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.