Președintele Traian Băsescu a adresat un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Național al României, el îndemnându-i pe toți românii să fie uniți în jurul valorilor naționale.
„29 iulie, Ziua Imnului Național al României, «Deșteaptă-te, române!», este o zi de sărbătoare pentru toți românii și un prilej de cinstire a simbolurilor naționale și de manifestare a respectului pentru moștenirea lăsată de înaintașii noștri”, afirmă președintele Băsescu în mesajul său, difuzat luni de Administrația Prezidențială.
El menționează că „Imnul Național constituie un simbol al unității naționale izvorât din spiritul anului 1848, care a însuflețit și a inspirat curaj românilor în momentele cruciale ale istoriei noastre”.
„În aceste momente de sărbătoare, îi invit pe toți românii să fie uniți în jurul valorilor noastre naționale și să onoreze Imnul Național, «Deșteaptă-te, române!»”, mai afirmă șeful statului în mesajul său.
Administrația Prezidențială a mai transmis în acest an și în 29 iunie un alt mesaj cu referire la Ziua Imnului Național, șeful statului afirmând atunci că această gafă este „inadmisibilă”. „Este inadmisibil și vor răspunde cu 10% din salariu”, a afirmat Băsescu, fără a preciza însă cine sunt acei angajați ai Administrației Prezidențiale.