Președintele Traian Băsescu le-a transmis, vineri, cadrelor didactice, să nu se teamă de schimbare, iar câbd din sală i s-a replicat: „Nici dumneavoastră!”, a precizat că nu se referă la alegerile prezidențiale.
Șeful statului le-a transmis acest mesaj profesorilor reuniți la Congresul cadrelor didactice.
„Nu vă fie teamă de schimbare, trebuie făcută, iar sistemul de educație trebuie modernizat”, a spus președintele, la finalul participării la acest eveniment.
Traian Băsescu a continuat: „Întotdeauna suntem reticenți la schimbare, pentru că nu știm, nu vedem, nu putem evalua întotdeauna riscurile schimbării în ceea ce ne privește pe noi, pe fiecare. Ceea ce vă pot garanta este că, din toate analizele făcute, o modernizare a sistemului de educație va aduce mult bine, în mod egal, și elevilor și dascălilor. Așa că nu vă temeți de schimbare!”, a spus Băsescu.
În acel moment, din sală, șeful statului a primit replica: „Nici dumneavoastră”.
Președintele a revenit la microfon și, râzând, a spus: „Să nu înțelegeți greșit, nu m-am referit la alegerile prezidențiale!”, provocând aplauzele audienței.